Căutare

Viitorul a miliarde de metri cubi de gaze din Marea Neagră depinde de noul Guvern

HotNews.ro

Producătorul OMV Petrom a demarat procesul de vânzare a unor cantități mari de gaze care ar urma să fie extrase, începând de anul viitor, din Marea Neagră, din zăcământul Neptun Deep.

OMV Petrom intenționează să încheie un acord pe mai mulți ani pentru miliarde de metri cubi, au declarat pentru HotNews surse guvernamentale. Acestea au completat că de gazele din Marea Neagră este interesată compania ungară de stat MVM. Însă legea în vigoare prevede că statul român are drept de preempțiune, adică prioritate la cumpărare, scrie HotNews.

Dacă statul român nu-și exercită acest drept de preempțiune într-un termen limită, atunci OMV Petrom poate încheia acordul cu MVM, iar gazele din Marea Neagră se vor duce la export. Dar Guvernul interimar nu își poate exercita acest drept de preemțiune tocmai pentru că e interimar, potrivit unui răspuns oficial primit de HotNews din partea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat.

Guvernul Bolojan a amânat o lună răspunsul final, sperând că vom avea un guvern trecut prin parlament, care să poată să-și exercite preemțiunea. În această lună va fi făcută o analiză legată de cantități și locul de furnizare, potrivit unor surse guvernamentale.

Comentarii (0)

Lasă un comentariu


Avertisment: Prin apăsarea butonului "Trimite" sunteți de acord ca textele introduse în câmpurile „nume ” și „comentariu” să fie făcute publice și implică acceptarea Termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului Espress.ro
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.

Parteneri secțiune