Căutare

Dacă va continua războiul din Golf vor fi „consecințe fără precedent”

„Europa riscă recesiunea. Cel mai mare impact îl va resimți Italia”, avertizează S&P, citată de Il Fatto Quotidiano.

Riscurile economice globale generate de războiul din Orientul Mijlociu „cresc rapid”, scrie S&P Global Ratings în raportul său Global Economic Outlook. Conform raportului, „riscurile la adresa perspectivei SUA sunt în mod clar în scădere”, în timp ce în Europa, „dacă șocul petrolului va fi mai sever și va dura dincolo de scenariul de bază, în mai/iunie inflația ar putea depăși 5%, trimițând până la jumătatea anului economia într-o recesiune tehnică”. 

Dintre țările de pe continent, Italia va suferi cel mai mare impact, cu o creștere înjumătățită la 0,4% în 2026, față de 0,8%. De asemenea, se așteaptă ca Marea Britanie să înregistreze o reducere de 4 zecimale, scăzând creșterea estimată de la 1,4% la 1%.

Zona euro ar înregistra o reducere de 1 zecimală (de la 1,2% anterior), în timp ce Germania (o creștere așteptată de 0,8% cu stimul fiscal) și Franța se mențin la 1,9%.

O discuție între patru economiști șefi din cadrul unor instituții financiare importante și organizații internaționale, publicată de Forumul Economic Mondial în cea mai recentă actualizare a Perspectivelor Economiștilor Șefi, raportul periodic care monitorizează principalele riscuri pentru economia globală, a relevat că este probabil ca  efectele economice ale războiului să fie „fără precedent”. Deși impactul nu a fost încă evaluat pe deplin, datele „sugerează în cazul unui război prelungit, posibilitatea unui șoc economic de nivel Covid”.

Saad Rahim, economist-șef la Trafigura, consideră că „dacă nivelurile actuale de perturbări continuă, ne confruntăm cu ceva ce nu cred că am mai văzut vreodată”. Deoarece „la un moment dat, având în vedere amploarea perturbării, nu va fi vorba doar de un impact asupra prețurilor, ci de o penurie de molecule, ceea ce va duce la distrugerea cererii”.

Conflictul riscă însă să se extindă mult dincolo de domeniul energiei. Golful este și un centru cheie pentru îngrășăminte, atât ca zonă de producție, cât și ca centru logistic. Dacă aceste aprovizionări sunt întrerupte, impactul se va resimți cu o întârziere de câteva luni, dar va fi mai persistent. Máximo Torero de la FAO avertizează că aceste consecințe ar putea apărea între sfârșitul anului 2026 și 2027 și se vor manifesta prin randamente agricole mai mici în principalele țări exportatoare, precum Brazilia și India, reducerea aprovizionării cu grâu și orez și creșteri suplimentare ale prețurilor alimentelor.

Un al doilea șoc inflaționist.

Iar repercusiunile nu se opresc aici. O parte semnificativă din materiile prime strategice trece prin același coridor, inclusiv heliul, care este crucial pentru sectoarele de înaltă tehnologie precum semiconductorii și asistența medicală. Ludovic Subran de la Allianz estimează că multe industrii vor trece „printr-un moment darwinian” în care se vor confrunta cu creșterea costurilor, întreruperi ale producției și un proces de selecție între companii mai mult și mai puțin rezistente. Acest model a fost deja observat în timpul pandemiei, dar cu o origine diferită și potențial mai greu de gestionat.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA

Comentarii (0)

Lasă un comentariu


Avertisment: Prin apăsarea butonului "Trimite" sunteți de acord ca textele introduse în câmpurile „nume ” și „comentariu” să fie făcute publice și implică acceptarea Termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului Espress.ro
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.

Parteneri secțiune