Legăturile strânse ale Islandei cu UE înseamnă că "nu" de la referendum nu e un echivalent al Brexit

Votul Islandei, cu 52,8% la 47,2% împotriva redeschiderii negocierilor de aderare la UE, este, fără îndoială, o lovitură pentru Bruxelles. Însă, a o revendica ca pe o victorie în stil Brexit pentru „suveranitatea națională” sau ca pe o dovadă a respingerii UE denaturează realitatea relației insulei cu blocul comunitar, comentează The Guardian.

Pentru UE, Islanda era un candidat de vis: mică, stabilă, prosperă și situată strategic într-o zonă arctică din ce în ce mai disputată. Dornică să exercite mai multă influență geopolitică și să reînvie impulsul slab din jurul extinderii, un vot favorabil ar fi dat Bruxelles-ului un impuls foarte binevenit.

În schimb, respingerea Islandei le-a oferit euroscepticilor o altă ștafetă cu care să învingă blocul comunitar. Marine Le Pen, din Franța, a declarat că rezultatul arată atractivitatea unei Europe a „națiunilor libere și suverane”, mai degrabă decât a unei integrări mai strânse, în timp ce Nigel Farage de la Reform UK i-a felicitat pe islandezi pentru „votul de a-și păstra independența”.

Însă Islanda este un caz foarte special. Situația sa are foarte puțină legătură cu Brexitul sau chiar cu o mișcare critică mai amplă față de UE. Islandezii nu au votat pentru a se izola de UE, a rupe vreun tratat sau a „recupera controlul”, ci au votat pentru a menține o relație strânsă, personalizată și în mare parte reușită.

Spre deosebire de candidații la aderare din Balcanii de Vest sau Europa de Est, Islanda nu are nevoie de fonduri structurale UE pentru a construi infrastructură sau a îmbunătăți nivelul de trai. PIB-ul mare pe cap de locuitor izolează, în general, populația sa de presiunile economice care pot face ca statutul de membru al UE să fie o propunere financiară atractivă.

Ca parte a Spațiului Economic European (SEE) și a spațiului Schengen, Islanda e integrată ă deja în cadrul comunității europene. Acceptă libera circulație a mărfurilor, capitalului, serviciilor și persoanelor. Piețele sale - servicii financiare, energie, transport - sunt reglementate de UE, iar standardele sale sociale și de mediu sunt cele ale Uniunii.

Aceasta înseamnă că adoptă aproximativ 75% din legislația și directivele UE în legislația internă și nu se pune problema schimbării acestui aspect. Cetățenii islandezi se bucură deja de drepturi depline asupra pieței unice a UE fără a fi membri deplini ai Uniunii.

Deși reacția oficială de la Bruxelles a fost discretă, unii au recunoscut consternarea. „UE nu mai inspiră oamenii”, a declarat europarlamentarul belgian ecologist Saskia Bricmont. Europarlamentarul centrist Sandro Gozi, care reprezintă Franța, a numit-o „un avertisment pe care Europa ar trebui să îl ia în serios”, adăugând că „puterea de atracție” a blocului comunitar nu ar trebui luată de bună.

Opoziția față de aderarea deplină s-a concentrat în mare măsură pe industria pescuitului țării, care reprezintă 15% din PIB-ul său și 40% din veniturile din exporturi și despre care campania „nu” susținea că va fi inevitabil amenințată - la fel ca în timpul „războaielor codului” cu Regatul Unit din anii 1960 și 1970 - Islanda urma să adere la politica comună în domeniul pescuitului a UE.

Votul a relevat, de asemenea, o diviziune puternică între locuitorii din capitală, Reykjavík, care au considerat în mare măsură apartenența ca o formă suplimentară de securitate pentru o țară izolată geografic în epoca lui Trump și Putin, și cei din restul insulei, mulți dintre ei fiind pescari și fermieri, care au votat în mod covârșitor împotrivă.

Însă, dacă circumstanțele specifice ale Islandei înseamnă că victoria „nu” nu poate fi comparată cu Brexitul, acestea oferă totuși lecții pentru Bruxelles. Prima este că statele din SEE/EFTA sunt probabil mai greu de convins să adere la UE decât țările din afara pieței unice.

Pentru națiunile din afara SEE, aderarea la UE oferă beneficii individuale și economice:  acces nerestricționat la cel mai mare bloc comercial din lume, libertate de mișcare, ajutor financiar uriaș. Pentru cetățenii statelor SEE, cum ar fi Islanda sau Norvegia, majoritatea acestora există deja.

Atunci când status quo-ul oferă 80% din beneficiile aderării și nu reprezintă nicio amenințare (reală sau imaginară) pentru industriile naționale vitale, câștigurile aderării depline devin greu de vândut.

Ceea ce ar trebui să îngrijoreze UE este că, în ciuda îndoielilor crescânde cu privire la umbrela de securitate a SUA și NATO, islandezii nu au fost convinși de oferta de protecție a blocului. În ciuda tuturor discuțiilor despre „intensificarea” blocului ca forță defensivă, clauza sa de apărare reciprocă, care prevede solidaritate în cazul în care un stat membru este atacat, nu a convins.