România este sub umbrela nucleară NATO oferită de Statele Unite, a declarat joi, la Varșovia, președintele Nicușor Dan, întrebat de inițiativa franceză.
''În primul rând, România, ca toate țările NATO, este sub umbrela nucleară NATO oferită de Statele Unite. Ăsta este primul lucru. Apoi, ca țară membră NATO, România este parte la deciziile, programele cu componentă nucleară care se iau în cadrul Alianței. Deci, din punctul acesta de vedere, România este acoperită, este sub o umbrelă nucleară'', a declarat joi președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă comună cu omologul polonez, Karol Nawrocki.
Președintele a fost întrebat cum se poziționează față de faptul că România a fost invitată de Franța la extinderea umbrelei nucleare.
Dan a reamintit că România are un parteneriat strategic cu Franța:
''Noi, după cum știți, avem un parteneriat strategic, care este un parteneriat pe mai multe paliere. Acest parteneriat este într-o extindere și mă opresc aici''.
La rândul său, președintele Poloniei a precizat că ''cooperarea cu Alianța Nord-Atlantică, cu SUA garantează un domeniu compatibil de securitate din Polonia, din întreaga regiune a Europei Centrale și de Est''.
Polonia se numără printre cele opt țări europene care ''au acceptat'' să participe la ''descurajarea avansată'' propusă de Franța.
Președintele Emmanuel Macron a declarat recent că această ''descurajare avansată'' este un ''efort distinct, dar perfect complementar cu cel al NATO''.
Aceste țări ar putea în special găzdui ''forțe aeriene strategice'' ale forțelor aeriene franceze, ce se vor putea astfel ''disemina în profunzimea continentului european'' pentru ''a zădărnici calculele adversarilor noștri'', a explicat președintele francez, adăugând că Franța, Germania și Regatul Unit ''vor lucra împreună la proiecte de rachete cu rază foarte lungă'' de acțiune.
Președintele polonez a susținut însă că Macron e profund "neserios" și că propunerea e o "mișcare nervoasă". El a mai spus că de anul viitor, Macron nu va mai fi președinte.
Totodată, liderul polonez a spus că el nu a fost informat.

Lasă un comentariu