Căutare

Surpriză: există o parte a lumii în care procesul de secularizare încetinește

Jubileul Tineretului este aproape, iar joi, la Roma, la Universitatea Pontificală a Sfintei Cruci (PUSC), s-a încercat să se pună în lumină relația complexă dintre tineret și credință, scrie „Avvenire” (Italia).

Mai exact, au fost prezentate rezultatele preliminare ale unui proiect de cercetare intitulat „Urme” („Footprints”). Proiectul, dedicat „Tinerilor: așteptări, idealuri, credințe”, a luat naștere în cadrul Laboratorului de Cercetare Santa Croce și a început în anul universitar 2021-2022 la universitatea romană Opus Dei.

Datele provin dintr-un sondaj realizat între noiembrie și decembrie 2023, care a implicat 4.889 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani din opt țări - Argentina, Brazilia, Filipine, Italia, Kenya, Mexic, Spania și Regatul Unit. Ce a ieșit la iveală? Aproximativ jumătate dintre cei intervievați au declarat că în ultimii cinci ani au experimentat o creștere a interesului pentru spiritualitate, cu țări în care acest fenomen a fost cel mai pronunțat - Brazilia, Kenya și Filipine - iar altele, precum Italia, unde nu s-au observat schimbări. Cu toate acestea, explică José María Díaz-Dorronsoro, preot și profesor asociat la Școala de Comunicare Instituțională de la PUSC, unde predă Opinia Publică și Doctrina Bisericii Catolice despre Comunicare, „chiar și în cele mai secularizate țări, ceva se mișcă”.

Desigur, participarea la Liturghie a scăzut în timp, însă acum, datele arată o mică inversare a tendinței. În Spania, de exemplu, aproape doi din zece tineri participă zilnic la slujbele religioase. În Regatul Unit, numărul creștinilor practicanți este în creștere, în special în rândul Generației Z. Anul acesta, evenimente precum „Flame” de la Wembley Arena din Londra, cu muzică, rugăciune și mărturii, au atras peste 10.000 de tineri. Anul trecut, în Statele Unite, la Congresul Euharistic de la Indianapolis au participat 50.000 de persoane, în mare parte tineri. Iar în Italia, în aprilie, la Roma s-au adunat 50.000 de tineri, participând și la înmormântarea Papei Francisc.

La prezentarea din capitală au participat și cercetători precum Daniel Moulin, profesor asociat la Școala de Educație a Universității Cambridge, și Jonathan Evans de la Pew Research Center, prestigiosul centru de cercetare sociologică cu sediul la Washington, ale cărui cercetări recente au fost republicate de The Economist într-un articol din 12 iunie, care a atras atenția experților de la „Footprints”. „Timp de decenii, religia cu cea mai rapidă creștere din Statele Unite”, începe articolul din Economist, „a fost absența religiei. În 1990, doar 5% dintre americani se identificau drept atei, agnostici sau «fără nicio credință anume». În 2019, aproximativ 30% au ales aceste opțiuni. Cei care au abandonat bisericile au devenit mai liberali din punct de vedere social, s-au căsătorit mai târziu și au avut mai puțini copii. Bisericile, unde odinioară, în fiecare duminică, se adunau jumătate dintre americani, au devenit din ce în ce mai puțin prezente în viața civică. Cu toate acestea, pentru prima dată în jumătate de secol, avansul secularismului a stagnat. Același lucru este valabil și în alte părți. În Canada, Marea Britanie și Franța, procentul persoanelor care spun că nu au nicio afiliere religioasă a încetat să crească. În alte șapte țări din Europa de Vest, a încetinit brusc, crescând cu doar 3 puncte procentuale din 2020 și pană în prezent, comparativ cu o creștere de 14 puncte în ultimii cinci ani. Acest regres coincide cu o pauză în lunga scădere a procentului de creștini din populația acelorași țări.

Acest lucru sugerează că încetinirea secularizării este determinată de un număr mai mic de persoane care abandonează creștinismul, și nu de impunerea altor credințe, cum ar fi islamul, împreună cu o creștere surprinzătoare a credinței creștine în rândul tinerilor, în special a celor din Generația Z, născuți între 1997 și 2012.

Sursa: Rador Radio România

Comentarii (0)

Lasă un comentariu


Avertisment: Prin apăsarea butonului "Trimite" sunteți de acord ca textele introduse în câmpurile „nume ” și „comentariu” să fie făcute publice și implică acceptarea Termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului Espress.ro
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.

Parteneri secțiune