Căutare

Cealaltă aventură externă a lui Trump

Președintele american vrea schimbare de regim în Cuba.

Deloc descurajat de războiul pe care l-a pornit în Golf, președintele Donald Trump plănuiește o schimbare de regim ceva mai aproape de casă. Impredictibilul președinte american pare să se fi hotărât asupra Cubei, dincolo de strâmtoarea Floridei și la sud de reședința lui, Mar-a-Lago, drept următoare țintă: el dădea de înțeles săptămâna trecută că va avea „onoarea” de a „prelua Cuba, într-o formă [sau alta - n.trad.]”, comentează The Financial Times.

Modelul ales pare a fi cel din Venezuela: o decapitare rapidă urmată de persistența regimului fără alegeri, dar mai prietenos cu sectorul privat. Însă complicațiile din Iran constituie un memento îngrijorător al riscurilor de a te apuca de schimbări de regim fără un plan clar sau un obiectiv final realist.

Tactica aleasă de Trump în Cuba a fost să înăsprească vechiul embargou american, tăindu-i insulei aprovizionarea cu combustibil. Fapt care a împins în pragul colapsului economia deja aflată în criză din cauza deceniilor de gestionare incompetentă a guvernului. (Din fericire, opțiunea militară nu e deocamdată luată în calcul.)

Impus din 1962, embargoul a eșuat în mod evident să aducă schimbarea de regim, agravându-i în schimb dificultățile insulei. Alegerile făcute de longevivul ei regim comunist au transformat o situație rea într-una incomparabil mai gravă. Embargoul nu e vinovat nici pentru micile restricții meschine impuse sectorului privat, nici pentru decizia dezastruoasă de a investi puținele venituri din comerțul extern în construcția de hoteluri opulente pentru turiști non-existenți, în loc de energie regenerabilă.

Riscul unei crize umanitare e real. Cetățenii Cubei, care suferă deja de vreme îndelungată, au îndurat săptămâna trecută o pană de curent națională în două rânduri, iar acum nu au mâncare suficientă. Colapsul rețelei electrice ar periclita și aprovizionarea cu apă. Iar țara vecină Haiti [în anarhie - n.trad.] oferă un exemplu alarmant cu privire la ce se întâmplă după colapsul autorității statului.

În ciuda situației disperate, cubanezii n-au protestat decât sporadic. Cei mai mulți se tem de puterea de represiune a statului, care a întemnițat sute de oameni după ultimele mari demonstrații, în 2021.Se poate paria fără teamă de a greși că majoritatea cubanezilor ar saluta o schimbare de regim, dacă i-ar elibera de represiune, i-ar scăpa de modelul economic falimentar și le-ar permite alegeri libere.

Din nefericire, e departe de a fi sigur că aceste obiective sunt împărtășite și de Trump. Președintele american nu și-a explicat pe de-a-ntregul planurile pentru Cuba, dar se pare că ele includ debarcarea lui Miguel Díaz-Canel, anostul birocrat al Partidului Comunist care a vegheat asupra derapajului insulei în penurie. Washingtonul mai speră și să încurajeze sectorul privat incipient al Cubei și să deschidă pentru investiții străine domeniile cu potențial de profit: turism, minerit și agricultură.Informațiile din presă cum că administrația discută în secret cu personaje importante din anturajul intim al fostului conducător Raúl Castro, inclusiv nepotul lui, Raúl Guillermo Rodríguez Castro, nu inspiră încredere. Ultimul nu deține vreo funcție formală în guvern, dar exercită puterea în calitatea de descendent al bărbatului de 94 de ani care a rămas și acum arbitrul suprem în Cuba - și care s-a opus întotdeauna schimbării politice.

Riscul e acela ca administrația, dornică de un succes facil înaintea alegerilor de mijloc de mandat din noiembrie, să bată palma cu familia Castro asupra uni târg care să deschidă insula pentru investiții - în special pentru parteneri ai lui Trump -, dar care să nu includă reformele politice și liberalizarea care ar putea duce la democrație sau libertate, după care SUA să-și mute rapid atenția în altă parte. După 67 de ani de regim monopartid cubanezii merită ceva mai bun.

Trump declara săptămâna trecută despre Cuba: „Cred că pot face orice vreau cu ea”. Păi dacă așa stau lucrurile, atunci ar trebui să lucreze în vederea unei Cube prospere, libere și democratice în care cubanezii să fie liberi să-și aleagă propriul destin, mai degrabă decât să li se impună de la Washington o înțelegere dubioasă de culise.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA

Comentarii (0)

Lasă un comentariu


Avertisment: Prin apăsarea butonului "Trimite" sunteți de acord ca textele introduse în câmpurile „nume ” și „comentariu” să fie făcute publice și implică acceptarea Termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului Espress.ro
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.

Parteneri secțiune