Viitorul complexului industrial-militar al Americii

Industria de armament, considerată de multă vreme subevaluată pe piață, s-a transformat în ultimii câțiva ani în obiectul investițiilor care urmăresc stimularea veniturilor. Conflictele iau amploare în lume, iar tehnologia transformă în mod fundamental natura războiului: AI, drone ieftine, senzori, roboți, sisteme fără echipaj uman. Situație carea dus la o explozie a investițiilor. Dar va duce și la rezultate mai bune în materie de securitate națională?, se întreabă Financial Times.

Răspunsul depinde de capacitatea forțelor armate de a exploata cei trei D [în engleză; tradus în română nu se va mai potrivi - n.trad.] ai apărării moderne: perturbare, dublă utilizare și descentralizare.Investițiile în instrumente financiare [„ETF”] legate de industria de armament și cea aerospațială din SUA au atins un record lunar în martie (și în al treilea trimestru al lui 2025 atinseseră 573% de la an la an). În termeni absoluți, cei mai mulți dolari merg tot la vechii giganți ai industriei precum Lockheed Martin, General Dynamics, RTX, Northrop Grumman și încă o mână de mari companii aerospațiale care controlează de decenii nucleul industriei armamentului. Însă o creștere graduală a investițiilor și grosul entuziasmului îi revin noii generații de companii tehnologice din domeniul militar, de exemplu Anduril Industries, o firmă privată care recent și-a dublat valoarea.

Ascensiunea lor e bazată pe ideea că războiul devine - ca și lumea însăși - mai digitalizat și mai descentralizat. Natura conflictului e acum asimetrică: țări mai mici precum Ucraina ori Iranul pot să reziste pe cont propriu împotriva unor mari puteri prin exploatarea tehnologiei ieftine. Pe de altă parte, nevoia de mai multă viteză, adaptabilitate și viabilitate a lanțurilor de aprovizionare mută mai aproape de casă întreaga producție, de la drone și până la centre de date AI. Decuplarea sectorului tehnologic american de cel chinez a creat noi ocazii pentru firmele start-up din ambele țări, în timp ce vechiul model militar centralizat și extrem de globalizat se transformă.

Însă randamentul de securitate al armelor de secol 21 depinde de capacitatea unei țări de a integra noile tehnologii și proceduri în modelele instituționale și de achiziții deja existente. Dacă firmele americane se avântă cu mare viteză înainte în privința inovației tehnologice militare, guvernul american încă se chinuie să se adapteze la schimbare.

Complexul industrial-militar al SUA nu e pregătit pentru secolul 21, după cum o probează penuria de muniție, depășirile de buget, blocajele maritime care nu pot fi lichidate și inamicii care nu pot fi învinși exclusiv prin meritul celui mai costisitor armament disponibil.Modelul american e în mod tradițional extrem de concentrat și centralizat: mari companii care produc arme masive concepute pentru un singur tip de misiune. Sunt însă tot mai multe indicii că Departamentul Apărării încearcă să se adapteze. Un exemplu e planul de construcții navale anunțat săptămâna trecută de Marină, mult mai concentrat acum pe tehnologia care pune prioritate pe viteză, adaptabilitate și multiple scenarii de utilizare.

„Platformele de înaltă performanță rămân esențiale, însă ele trebuie să fie complementate de arme care pot fi produse în număr mare și adaptate în timp real”, afirmă planul, conform căruia producția va fi de acum împărțită la „multiple șantiere și furnizori”.Deocamdată sunt doar cuvinte, dar în lumea militară americană caracterizată de lentoare, chiar și o modificare de discurs contează. Cum contează și intenția administrației, mai ales sub Trump, de a-i transfera și armatei impulsurile comerciale. După cum îmi declara acum câteva săptămâni responsabilul cu construcțiile navale al Biroului de Administrație și Buget al SUA [„Office of Management and Budget”], Jerry Hendrix, noua strategie urmărește să armonizeze producția comercială cu cea militară și să consolideze colaborarea cu aliații pentru a se lucra pe multiple șantiere simultan. El a invocat „modelul finlandez”, în virtutea căruia SUA construiesc spărgătoare de gheață arctice parțial pe teritoriul propriu și parțial în Finlanda, drept un bun tipar de cheltuire a celor 65,8 miliarde de dolari solicitate de președinte pentru construcția de nave.

Construcția descentralizată și simplificarea lanțurilor tradiționale de aprovizionare afectate de birocrație pentru a se putea colabora cu aliații și dezvolta multiple centre de producție este o idee bună. Însă într-o lume a războiului cu drone aproape orice e vizibil este și o țintă. Fapt care impune noi moduri de gândire cu privire la aproape orice, de la muniție la șantiere și la aprovizionarea cu alimente, toate putând fi acum lovite cu mai multă acuratețe.

Dacă veni vorba, am citit cu mare interes despre contractul de 9 milioane de dolari încheiat de Armata de uscat americană cu Biosphere, o companie care lucrează la un „sistem portabil de bio-producție” capabil să producă rații alimentare pe bază de proteine pentru soldați folosindu-se doar de aer, apă și energie electrică. Ideea e să se creeze un model de producție alimentară de largă distribuție prin care rațiile să poată fi produse oriunde și pe loc. Scriam în 2021 despre o specialistă în biologie de la Universitatea din Wisconsin, Molly Jahn, care lucra la o tehnologie similară - „de făcut mâncarea să apară din aer” - pentru brațul de inovație al Pentagonului, DARPA. La vremea acea nu era decât ficțiune; astăzi este o tehnologie viabilă comercial.

Am discutat recent cu Jahn, care consideră că nu doar alimentele, ci și tot felul de alte provizii militare ar putea fi produse în cele din urmă „hiper-local” pe baza tehnologiilor de ultimă oră. „Ieșim acum din perioada «ordinarului» și trecem într-o perioadă a «extraordinarului»” care va duce la revoluție nu numai în apărare, ci și în multe alte domenii, afirmă ea. Astfel de perioade tind să fie incredibil de perturbatoare.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA