Tensiunile escaladează pe măsură ce Iranul alimentează teroarea în Golf, iar SUA și Israelul îi zdrobesc apărarea.Într-una dintre știrile de pe postul de televiziune de stat chinez, în timp ce relata despre moartea liderului suprem iranian Ali Khamenei în SUA și despre atacurile israeliene, unul dintre analiștii locali cu care se conectau în direct a adus în discuție mantra pe care diplomația chineză o repetă din ce în ce mai mult: Beijingul nu provoacă războaie, nu exportă revoluții și nu se amestecă în afacerile interne ale altor țări, comentează El Mundo.
"Într-o lume obosită de un Donald Trump care transformă fiecare criză internațională într-o luptă personală pentru putere, China se comportă ca adultul din camera superputerilor", susținea un editorial din "Cotidianul Poporului", ziarul oficial al Partidului Comunist.
În primele două zile ale conflictului, Beijingul a menținut un profil discret, limitându-se la câteva declarații scurte prin care cerea încetarea imediată a operațiunilor militare. Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a ridicat tonul luni, în timpul unei conversații cu omologul său iranian, afirmând că țara sa "apreciază prietenia tradițională" cu Teheranul și că "susține Iranul în apărarea suveranității, securității și integrității sale teritoriale".
Wang a început o rundă de discuții cu alți miniștri din Rusia, Qatar și Franța, spunându-le că prioritatea urgentă trebuie să fie "prevenirea escaladării conflictului". Între timp, Beijingul lucrează alături de Moscova la Consiliul de Securitate al ONU pentru a solicita condamnări oficiale în urma atacurilor asupra Iranului.
"China vede Iranul ca pe un atu, nu ca pe un aliat, ceea ce duce acum la o reacție măsurată și retorică", spune Daniel Russell, un fost oficial superior al Departamentului de Stat al SUA, care lucrează ca analist la think tank-ul Asia Society Policy Institute.
"Pe liderii chinezi nu îi deranjează să vadă Washingtonul împotmolit în Orientul Mijlociu sau America Latină în loc să se concentreze asupra Asiei, dar apelul lui Trump la mobilizarea poporului iranian atinge o sensibilitate. Partidul Comunist Chinez este profund alergic la orice urmă de revoluție populară", continuă Russell, prevăzând că Beijingul își va consolida acum alinierea cu Vladimir Putin.
O analiză similară este oferită de Derek Grossman, profesor de Relații Internaționale la Centrul pentru Studiul Viitorului Economic Global, un alt think tank cu sediul în Dubai. "Din perspectiva Chinei, un conflict susținut între Iran și SUA ar menține Washingtonul concentrat asupra Orientului Mijlociu. Această dinamică ar concentra atenția militară și politică a SUA în această regiune, oferind potențial Beijingului mai mult spațiu de manevră în Indo-Pacific, în special în ceea ce privește presiunea coercitivă asupra Taiwanului", susține el.
Războiul din Orientul Mijlociu i-a prins pe liderii chinezi pregătindu-se pentru reuniunea parlamentară anuală, care începe joi, și ridică, de asemenea, semne de întrebare cu privire la vizita lui Trump în China, programată pentru 31 martie - 2 aprilie. Concepută inițial ca o vizită axată pe comerț, aceasta este acum amenințată să fie umbrită - sau amânată - de escaladarea militară din Golf și ramificațiile sale energetice. Poziția tradițională de susținere a Beijingului față de Teheran adaugă un alt nivel de fricțiune la viitoarea întâlnire dintre Trump și Xi.
De când sancțiunile internaționale au paralizat economia Iranului, China a fost o gură de oxigen pentru Republica Islamică. A doua cea mai mare economie din lume a jucat un rol crucial, achiziționând aproape 90% din exporturile de petrol ale Iranului, o injecție vitală de fonduri pentru regimul ayatollahilor. În plus, dincolo de sectorul energetic, cele două țări au semnat un "parteneriat strategic cuprinzător" pe 25 de ani în 2021, cu investiții chineze estimate la până la 400 de miliarde de dolari în infrastructură și telecomunicații.
Beijingul a luat, de asemenea, măsuri pentru a reduce izolarea politică internațională a Iranului prin integrarea țării în foruri aflate sub influența sa, cum ar fi BRICS și Organizația de Cooperare de la Shanghai. Teheranul, la rândul său, a căutat de mult timp să construiască legături militare mai strânse. Însă guvernul lui Xi a trasat o linie roșie, evitând transporturile directe de arme care ar putea declanșa sancțiuni secundare sau ar putea tensiona excesiv relația sa cu Washingtonul și monarhiile din Golf.
Totuși, aceasta nu a însemnat neutralitate absolută.Companiile chineze au trimis Iranului componente industriale și tehnologii cu dublă utilizare care ar putea fi folosite în programe de drone și rachete. Este aceeași veche ambiguitate calculată: sprijin pentru menținerea parteneriatului egoist, dar fără asumarea costului politic al convertirii sale în arsenal oficial.La fel ca în cazul Venezuelei și Rusiei, China a profitat de sancțiunile occidentale, beneficiind de reduceri pentru a-și asigura volume masive de țiței.
Potrivit firmei de consultanță energetică Kpler, în 2025, China a importat aproximativ 1,38 milioane de barili de țiței iranian pe zi, reprezentând 13,4% din totalul importurilor sale maritime. Acest petrol sosește constant prin intermediul așa-numitei flote fantomă - nave care își schimbă pavilioanele, își opresc transponderele sau efectuează transbordări pe mare pentru a evita controalele și sancțiunile.
În contextul conflictului actual, principala preocupare a Beijingului nu este pierderea câtorva sute de mii de barili de petrol iranian, ci mai degrabă faptul că o escaladare militară mai amplă ar putea prelungi blocada Strâmtorii Ormuz, artera prin care curge aproape 20% din petrolul mondial. Această cale navigabilă transportă nu doar țiței iranian, ci și petrol din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Irak - toate esențiale pentru economia chineză.
În ciuda incertitudinii care zguduie piața energetică, oficialii chinezi afirmă în privat că, cu cât Washingtonul se împotmolește mai mult în fronturi deschise în Orientul Mijlociu, cu atât mai mare va fi marja de manevră de care va profita China pentru a continua să se poziționeze ca un partener economic indispensabil, acesta fiind terenul de joc prioritar pentru regimul lui Xi, unde acesta consideră că are un avantaj față de un Trump distras de război.
China se laudă că ține toate ușile deschise: face afaceri cu Arabia Saudită și Iran; cu Israel și cu palestinienii; cu Rusia și Uniunea Europeană. Strategia sa este de a se prezenta ca un actor neutru, care nu condiționează investițiile de reforme politice și nu face din drepturile omului o cerință contractuală, în timp ce încheie simultan acorduri energetice pe termen lung cu Riadul, acorduri de cooperare tehnologică cu Emiratele Arabe Unite, proiecte portuare în Egipt și coridoare logistice care leagă Asia de Mediterana.
Ani de zile, diplomații și analiștii repetă aceeași idee: în Orientul Mijlociu, fiecare bombardament american și fiecare nouă spirală de tensiune deschide o oportunitate pentru Beijing , care desfășoară o diplomație ce vorbește limbajul dezvoltării și stabilității, nu cel al descurajării militare.
Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
Lasă un comentariu