Libertatea presei pe #FlanculEstic al UE nu reprezintă o singură poveste, ci mai multe povești care se suprapun. În unele țări, principala preocupare o reprezintă concentrarea proprietății în cadrul unor piețe altfel deschise. În alte părți, radiodifuzorii publici se confruntă cu presiuni financiare sau politice, publicitatea de stat circulă prin canale opace, iar politicienii îi tratează din ce în ce mai mult pe jurnaliști ca pe niște adversari, mai degrabă decât ca pe niște gardieni ai democrației.
Cea mai marcantă diviziune nu este pur și simplu cea dintre mass-media publică și cea privată. Radiodifuzorii publici rămân printre cele mai de încredere instituții în majoritatea țărilor de pe flancul estic, în timp ce mass-media privată variază de la cea în mare măsură independentă la cea vulnerabilă din cauza structurii de proprietate, a publicității și a retoricii politice. Situația se schimbă vizibil de la nord spre sud.
Sisteme diferite, puncte de presiune diferite
Finlanda rămâne relativ liberă, dar extrem de concentrată: Sanoma, Keskisuomalainen și Alma Media domină cifra de afaceri, tirajul și numărul de titluri ale ziarelor. Riscul nu constă atât în influența politică, cât în efectele concentrării - conținut repetitiv, o gamă mai restrânsă de știri și redacții din ce în ce mai mici. Postul public de televiziune și radio Yle deține încă aproape jumătate din audiența televiziunilor și posturilor de radio, iar 76% dintre finlandezi afirmă că acesta prezintă evenimentele în mod veridic; cu toate acestea, a suferit reduceri bugetare de 200 de milioane de euro în ultimii patru ani și a efectuat peste 300 de concedieri, ceea ce a afectat activități precum educația media.
Atât Letonia, cât și Lituania au peisaje media private distincte, dar strâns legate între ele, cu mai multe mărci importante deținute de aceleași grupuri transfrontaliere (cu sediul în Estonia și, prin intermediul grupului Bitė, în SUA). În ambele țări, Delfi aparține Ekspress Grupp, în timp ce concurenții lor, 15min/Tvnet, sunt legați de un alt gigant media estonian, Postimees Group, iar ambele posturi TV3 fac parte din ecosistemul Bitė/TV3. Un alt actor privat important din Lituania este LNK Group (sub egida MG Grupė).
Mass-media publică din Letonia este reunită sub o singură umbrelă, LSM, iar consiliul mass-media public din Letonia, SEPLP, își definește misiunea în jurul reprezentării interesului public. Din când în când apar probleme legate de presiuni politice, finanțare, responsabilitate și obstrucționarea activității jurnalistice de către oficialii locali. Lituania, o țară cu un nivel ridicat de libertate a presei, are un post public de televiziune, LRT, care se bucură de încrederea a aproximativ 70% din public. Independența LRT a devenit recent un punct fierbinte pe scena politică, când coaliția de guvernare a propus înghețarea finanțării sale și simplificarea procedurilor de demitere a directorului general.
Piața din Polonia este vastă, competitivă și polarizată. Warner Bros. Discovery deține TVN/TVN24, Polsat este controlat de Zygmunt Solorz, iar Ringier Axel Springer și Agora sunt, de asemenea, actori importanți, alături de radiodifuzorul public TVP. Mijloace de informare precum TVN, Gazeta Wyborcza și Onet sunt considerate independente, dar mass-media publică rămâne o linie de fractură nerezolvată: TVP a fost criticată pe scară largă ca fiind un instrument de propagandă sub guvernul anterior al PiS, iar de atunci, încercările coaliției lui Donald Tusk de a-i reforma conducerea au declanșat noi dispute juridice și politice. Organizația „Reporteri fără Frontiere” afirmă că TVP nu mai este „mașina de propagandă” care a fost odată, dar încă nu dispune de suficientă independență.
Cehia combină posturi publice puternice cu o piață privată concentrată - Czech News Center (Czech Media Invest, legată de Daniel Kretinsky și Patrik Tkac), MAFRA (Pavel Tykac, Karel Prazak), Vltava Labe Media (Penta Investments) și Economia (Zdenek Bakala). Televiziunea Cehă și Radioul Ceh rămân printre cele mai de încredere surse, dar o controversă recentă se concentrează asupra propunerilor de a înlocui taxele de licență cu finanțare directă din bugetul de stat, posibil la niveluri mai scăzute. Criticii avertizează că un astfel de model ar putea spori influența guvernului asupra mass-mediei de serviciu public.
Ungaria rămâne cel mai evident caz de capturare pe termen lung a mass-mediei, chiar dacă alegerile din 2026 au deschis calea către o tranziție. După 2010, guvernele conduse de Viktor Orbán au adus o mare parte a mass-mediei sub influența statului prin intermediul unor personalități din mediul de afaceri legate de Fidesz. Mediaworks, KESMA, TV2, Origo și Indamedia au devenit vehicule pentru mesajele proguvernamentale, în timp ce RTL Ungaria, 24.hu și Telex au rămas printre cele mai importante voci independente. Mass-media publică s-a transformat într-o platformă aproape exclusiv guvernamentală, opoziția beneficiind de un timp de antenă redus sau chiar negativ. Acum au început reformele, dar structura moștenită arată cât de mult pot distorsiona un sistem media rețelele de proprietate și publicitatea de stat.
Peisajul mediatic din Slovacia reunește posturi comerciale puternice, grupuri legate de oligarhi și instituții independente respectate. TV Markiza (PPF), TV JOJ (J&T Media Enterprises) și TA3 (Blueberg Media) au fost toate puse sub semnul întrebării în ceea ce privește independența și imparțialitatea. News and Media Holding, deținută de Penta, care deține tabloidul Novy Cas, este acuzată de critici că favorizează partidele aflate la guvernare - o acuzație pe care Penta o neagă. Publicațiile independente Aktuality.sk, SME și Dennik N rămân influente, dar sunt ținte frecvente ale guvernului. Mass-media publică a devenit extrem de controversată după ce RTVS a fost înlocuită de STVR în 2024, o reformă care a consolidat influența politică asupra numirilor.
Atât în România, cât și în Bulgaria, mediul mass-media poate părea pluralist la prima vedere, dar structura de proprietate și finanțarea rămân concentrate și opace.
În România, Pro TV, Antena 1, Kanal D și România TV domină audiențele - fiind controlate de Amalie Holding, de fiicele lui Dan Voiculescu, de grupul turc Dogan și, formal, de Catrinel Maria Gheorghe. Posturile publice își păstrează o anumită acoperire radio, dar au o influență limitată asupra dezbaterilor majore, într-un cadru juridic învechit.
Mass-media din Bulgaria este slăbită de presiunile politice și de dependența economică. Nova Broadcasting Group (United Group) și bTV Media Group (CME) domină sectorul televiziunii; 24 Chasa este unul dintre principalele ziare, în timp ce Capital și Dnevnik (ambele aparținând Economedia) sunt influente în mediul online. Posturile publice BNT și BNR se bucură de o încredere relativă, dar rămân vulnerabile având în vedere finanțarea de la stat și numirile în funcții de conducere de către Consiliul pentru Mass-Media Electronică - fapt subliniat de eșecul repetat din 2025 de a numi un nou director general al BNT.
Publicitatea de stat: acoperire sau loialitate?
Modul în care banii publici ajung la mass-media scoate la iveală o altă diviziune. Finlanda impune o neutralitate puternică a funcției publice: publicitatea de stat respectă regulile de achiziții publice care acordă prioritate costului și acoperirii, fără a fi semnalate încălcări majore.
Letonia și Lituania sunt mai puțin dependente la nivel național și dispun amândouă de fonduri transparente de sprijinire a mass-mediei. În același timp, vulnerabilitățile apar la nivel municipal, unde publicitatea poate favoriza instituțiile de presă regionale aflate în relații prietenoase, alături de accesul restricționat și presiunile exercitate asupra reportajelor locale critice.
Atât Polonia, cât și Cehia nu dispun de garanții transparente care să coreleze publicitatea publică cu acoperirea audienței. Polonia nu are un mecanism care să asigure alocarea fondurilor în funcție de acoperire - sub guvernul PiS, cheltuielile s-au orientat către mass-media pro-guvernamentală -, în timp ce Cehia prevede, în principiu, criterii obiective, dar majoritatea autorităților nu publică rapoarte clare privind cheltuielile.
În mod similar, problema României o reprezintă finanțarea opacă a partidelor și a entităților legate de stat, inclusiv subvențiile pentru „presă și propagandă”, în timp ce Bulgaria nu dispune de reguli clare care să asigure respectarea unor criterii obiective în materie de publicitate – în ambele cazuri, banii publici devin o pârghie de influență.
Slovacia și Ungaria oferă exemple și mai elocvente. Cercetătorul și jurnalistul slovac Peter Hanak a declarat pentru euBrief că publicitatea din țara sa „nu se bazează deloc pe acoperirea audienței, ci în întregime pe loialitatea politică”, favorizând instituțiile media mai mici, legate de oligarhi, în detrimentul celor independente mai mari. Ungaria reprezintă cel mai explicit caz de capturare a publicității: după 2010, publicitatea de stat a devenit o sursă principală de venit pentru mass-media pro-guvernamentală. Numai în prima jumătate a anului 2025, înainte ca noul guvern să înghețe cheltuielile, s-au cheltuit 9 miliarde HUF pentru astfel de mass-media.
Instanțele și presiunea juridică
Presiunea juridică variază ca intensitate. În Finlanda și Cehia, instanțele nu sunt utilizate în mod obișnuit împotriva jurnaliștilor. În Finlanda există un singur caz specific și mediatizat, în care doi jurnaliști de la *Helsingin Sanomat* au fost condamnați pentru divulgarea unor secrete din domeniul informațiilor militare. Ziarul a sesizat chiar și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar procesele SLAPP nu sunt frecvente în Finlanda; în Cehia se înregistrează ocazional procese de calomnie, fără a constitui însă un model sistematic.
Letonia, Lituania și Slovacia raportează, de asemenea, ocazional procese SLAPP sau amenințări juridice, deși acestea nu constituie un instrument larg răspândit. Lituania permite acum respingerea din start a acțiunilor în justiție nefondate, iar un precedent al Curții Supreme din 2025-2026 protejează jurnalismul de interes public. Într-un caz mediatizat din Slovacia, acțiunea intentată de Robert Fico împotriva Aktuality.sk cu privire la o fotografie de pe coperta unei cărți a fost respinsă, deși presiunea se exercită mai des prin atacuri publice și restricționarea accesului.
Polonia a avut, de-a lungul timpului, unul dintre cele mai mari numere de cazuri de SLAPP din Europa; acțiunile civile și acuzațiile penale de calomnie în temeiul articolului 212 rămân relevante în ciuda unei noi legi anti-SLAPP semnate în iunie 2026. Bulgaria prezintă, de asemenea, un risc ridicat, exemplificat de cazul de calomnie Boris Mitov/Mediapool.
În România, ActiveWatch a documentat procesele SLAPP ca fiind o preocupare majoră. Între timp, Ungaria se bazează mai puțin pe instanțe, dar folosește instrumente cvasilegale, inclusiv o plângere pentru spionaj împotriva jurnalistului de investigație Szabolcs Panyi și proceduri ale Oficiului pentru Protecția Suveranității împotriva instituțiilor de presă de investigație.
Când politicienii prezintă mass-media ca fiind inamicul
Pe Flancul Estic al Europei, retorica cea mai dură la adresa jurnaliștilor provine de la politicieni de frunte din Ungaria și Slovacia. Orbán a evitat interviurile cu mass-media independentă, le-a catalogat drept „știri false”, iar în martie 2025 i-a numit pe jurnaliștii critici, activiștii și judecătorii „păduchi de pat” și a avertizat că va urma o „curățenie de primăvară”.
În Slovacia, Robert Fico și figuri din coaliție au numit jurnaliștii „activiști”, „presstitute” și „elemente antislovace”, etichetând adesea mass-media critice drept „mass-media inamice”.
În Cehia s-a înregistrat o tendință de înrăutățire sub coaliția condusă de Babiș, organizația „Reporteri fără Frontiere” documentând 13 atacuri politice asupra mass-mediei în primele șase luni de guvernare.
În Bulgaria se semnalează atacuri politice frecvente asupra jurnaliștilor, cazul concedierii Mariei Tsantsarova de la bTV fiind unul deosebit de mediatizat.
În Polonia s-a înregistrat o îmbunătățire la nivel guvernamental față de perioada PiS, deși polarizarea continuă să alimenteze atacurile asupra jurnaliștilor.
În Lituania, Nemuno Ausra și alți politicieni radicali acuză jurnaliștii din mass-media mainstream și LRT de părtinire sau de capturarea de către elită.
Un model similar poate fi observat în Letonia, în timp ce atacurile tind să fie mai personale la adresa jurnaliștilor de investigație. Cel mai recent caz este încercarea prim-ministrului Kulberg de a prezenta jurnalismul de investigație ca fiind jurnalism de tabloid. De asemenea, au existat mai mulți politicieni de la nivel municipal care au încercat să prezinte analiza jurnaliștilor din mass-media publică ca pe o intruziune sau ca pe o încercare de a distrage atenția de la problemele principale.
În România, presiunea asupra mass-mediei se suprapune cu dezinformarea și interesele de afaceri.
Situația din Finlanda este mai moderată, dar vizibilă prin criticile persistente ale extremei drepte la adresa postului public de televiziune Yle, inclusiv prin apelurile la închiderea acestuia și afirmațiile conform cărora jurnaliștii săi sunt „woke”.
Evitarea știrilor relevă o diviziune nord-sud
Comportamentul publicului adaugă o altă dimensiune: încrederea și implicarea tind să fie mai puternice spre nordul geografic, în timp ce evitarea și neîncrederea se accentuează cu cât te îndrepți mai spre sud.
Finlanda se situează la un capăt al spectrului, deși evitarea este în creștere: în 2026, 31% au declarat că evitau știrile des sau uneori, alți 31% ocazional, iar 35% niciodată. Țările baltice nu sunt incluse în Raportul privind știrile digitale din 2026 al Institutului Reuters, care oferă astfel de date, dar cercetări anterioare au estimat rata de evitare la aproximativ 30-35%.
Cehia și Polonia se situează la mijlocul spectrului, cu 41%, respectiv 46% în 2026, iar Slovacia se află la un nivel ușor mai ridicat, între 47% și 52%.
România și Bulgaria se situează la capătul cu un nivel ridicat de evitare și un nivel scăzut de încredere. Aproape trei sferturi dintre români evită știrile des, uneori sau ocazional, iar interesul a scăzut de la aproximativ 69% în 2017 la 43% în prezent. Bulgaria raportează un nivel de încredere în știri de doar 21%, 60% dintre cetățeni evitându-le uneori sau des.
Împreună, aceste cifre ilustrează paradoxul central al libertății presei pe Flancul estic al UE: pluralismul formal poate coexista cu concentrarea proprietății, finanțarea opacă, presiunea politică și erodarea încrederii. Mecanismele diferă de la o țară la alta, dar consecința democratică este aceeași - cu cât legătura dintre mass-media, puterea politică și public este mai fragilă, cu atât devine mai dificil pentru jurnalism să-și îndeplinească rolul de sursă independentă de informații.
///////////
Autori: Olga Jurkowska, Andris Kārkluvalks, Ieva Kniūkštienė, Aleksandra Krzysztoszek, Manuela Preoteasa, Natália Silenská, Zoltán Szalay, Tuukka Tuomasjukka, Stanimir Vaglenov, Dominika Machová
Lasă un comentariu