Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă ar urma să intre în procedură de oprire în următoarele zile, după ce nivelul Dunării a ajuns la pragul critic, a declarat, marți, la Digi24, directorul general adjunct de la Apele Române, Sorin Rîndașu.
UPDATE
Nuclearelectrica anunță că există, la acest moment, posibilitatea opririi controlate a Unității 2 a CNE Cernavodă în dimineața zilei de 13 august.
Posibilitatea opririi controlate a Unității 2 are la baza monitorizarea prognozelor INHGA pentru perioada următoare, scăderea nivelului fluviului Dunărea și parametrii de operare', se menționează în raport.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național în dimineața zilei de 28 iulie, din cauza nivelului foarte scăzut, fără precedent, al Dunării.
+++
Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă a inițiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate a Unității 2, pe fondul debitului foarte scăzut al Dunării și al evoluției nivelului apei în zona de aspirație a pompelor de răcire, anunță Ministerul Energiei.
Este vorba despre proceduri uzuale și preventive, specifice pregătirii în condiții de siguranță a opririi unei unități nucleare. Acestea nu indică existența unui incident la nivelul centralei, ci fac parte din măsurile tehnice aplicate atunci când parametrii de funcționare impun pregătirea pentru o oprire controlată.
În condițiile în care prognoza privind debitul Dunării se menține nefavorabilă, oprirea controlată a Unității 2 este așteptată în cursul acestei săptămâni.
Ministerul Energiei și Dispecerul Energetic Național au pregătit măsurile necesare pentru compensarea energiei care nu va mai fi produsă de Unitatea 2 și pentru menținerea echilibrului Sistemului Electroenergetic Național.
Necesarul va fi acoperit prin utilizarea posibilităților de import din sistemele energetice regionale și europene, precum și prin activarea unor resurse suplimentare de producție la nivel național. În acest sens, grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia va fi scos din rezervă și pus la dispoziția Sistemului Electroenergetic Național. De asemenea, va fi utilizată, în limitele tehnice și ale resursei de apă disponibile, capacitatea suplimentară de producție a Hidroelectrica.
Dispecerul Energetic Național monitorizează permanent producția, consumul, rezervele disponibile și posibilitățile de schimb transfrontalier, astfel încât măsurile să fie activate gradual, în funcție de necesitățile reale ale sistemului. Limitarea în tranșe a consumului pentru anumiți mari consumatori industriali, în intervalul 19:00-23:00, este ultima măsură în ordinea de prioritate și ar putea fi aplicată doar dacă evoluția Sistemului Electroenergetic Național o va impune, iar celelalte opțiuni disponibile nu vor fi suficiente. Consumatorii casnici nu sunt vizați de mecanismul de limitare a consumului.
Măsurile sunt aplicate în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 603/2026 privind adoptarea unor măsuri de siguranță pe piața de energie electrică, precum și cu măsurile dispuse prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 15/2026 privind declararea stării de alertă la nivelul României în vederea gestionării efectelor generate de scăderea producției de energie electrică, în contextul actualei situații hidrometeorologice.
Totodată, sunt avute în vedere prevederile pct. 4.2.1 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 582/2026 pentru aprobarea Planului de pregătire pentru riscuri în domeniul energiei electrice, care stabilește succesiunea măsurilor ce pot fi aplicate pentru protejarea funcționării Sistemului Electroenergetic Național.
Ministerul Energiei, împreună cu Transelectrica, Nuclearelectrica, Hidroelectrica și ceilalți operatori implicați, monitorizează permanent situația și evaluează în timp real măsurile necesare pentru menținerea funcționării în condiții de siguranță a Sistemului Electroenergetic Național.
Ministerul Energiei reînnoiește apelul către populație, instituțiile publice și operatorii economici pentru un consum responsabil, în special în intervalul 19:00-23:00. Reducerea voluntară a consumului de energie electrică în această perioadă contribuie la diminuarea presiunii asupra Sistemului Electroenergetic Național.
+++
"În momentul de față, pot să vă informez că, la Cernavodă, a fost atins, din nefericire, pragul de minus 230 de centimetri. Asta înseamnă că centrala nucleară va intra, în următoarele două zile, în procedură de oprire. Nivelurile în zonă au scăzut semnificativ, au scăzut cu încă șase centimetri în ultimele ore, deci, practic, nu există aport din amonte. Debitul defluent de la Porțile de Fier II este de aproximativ 1.375 de metri cubi pe secundă, conform ultimelor valori pe care le am din această dimineață”, a declarat acesta la Digi24.
Întrebat dacă este vorba despre un record istoric negativ, Rîndașu a răspuns: „Categoric. Categoric. Nu am mai întâlnit astfel de valori, debite atât de reduse”.
Potrivit estimărilor prezentate de reprezentantul Apelor Române, debitul ar urma să ajungă în zilele următoare la aproximativ 1.600 de metri cubi pe secundă în zona brațului Bala, ceea ce va reduce și cantitatea de apă care ajunge la Cernavodă. Măsurătorile efectuate luni indicau un debit de aproximativ 300-305 metri cubi pe secundă în zona bifurcației către Canalul Dunăre-Marea Neagră și centrală, iar acesta ar putea coborî spre 280 de metri cubi pe secundă.
„Numai o parte din acest debit trece spre centrală, iar dacă valoarea este sub 45 de metri cubi pe secundă, practic centrala nu mai poate funcționa. Acesta este motivul pentru care centrala intră în procedură de oprire, conform informațiilor pe care le deținem în acest moment. Nu pot să confirm la nivel oficial. Eu știu doar că s-a atins pragul de minus 230 de centimetri, la care ei intră în astfel de proceduri. (...) Este foarte clar, după tendința tuturor nivelurilor și debitelor pe care le măsurăm, că aceasta se va opri”, a declarat acesta.
Rîndașu a explicat însă că lucrările începute acum nu mai pot împiedica oprirea centralei, deoarece timpul rămas este prea scurt. Aproximativ 100.000 de metri cubi au fost dragați în ultimele șapte zile.
„În acest moment, la nivelurile și debitele prognozate, nu cred că se mai poate face ceva suplimentar, pentru că nu mai este timp. Dragajul durează. Acest dragaj este unul suplimentar față de tot ceea ce s-a făcut până acum. S-au dragat aproximativ 100.000 de metri cubi în ultimele șapte zile. Din toate datele pe care le deținem, este foarte clar că, în perioada următoare, din nefericire, centrala nucleară se va opri”, a afirmat acesta.
Întrebat dacă oprirea este inevitabilă, reprezentantul Apelor Române a răspuns: „Este inevitabil, potrivit tuturor datelor pe care le deținem”.

Lasă un comentariu