Extrema dreaptă europeană își pierde laboratorul din Ungaria

Mai presus de toate semnifică sfârșitul unei ere politice care, timp de mai bine de un deceniu, a transformat țara în principalul laborator al extremei drepte europene în cadrul Uniunii Europene.

De la revenirea sa la putere în 2010 Orbán a transformat Ungaria într-un model de "democrație iliberală" care a inspirat o generație de lideri și partide pe întreg continentul. Înfrângerea sa, în acest sens, lasă orfan un spațiu politic, un spațiu care a văzut în Budapesta nu doar un aliat, ci și un exemplu practic al modului de erodare a statului de drept din interiorul instituțiilor europene.

Ani de zile, liderul Fidesz a construit un sistem politic bazat pe concentrarea puterii, controlul mass-media și o narațiune naționalistă care combina suveranitatea, respingerea imigrației și confruntarea constantă cu Bruxelles-ul. Acest model nu numai că a rezistat presiunilor interne și externe, dar a reușit și să se consolideze ca o alternativă viabilă în cadrul Uniunii Europene.

Ungaria a devenit un studiu de caz. Nu a fost vorba despre o ruptură frontală cu sistemul european, ci de o strategie mai subtilă: rămânerea în UE, punând la îndoială principiile sale fundamentale. Această ambiguitate i-a permis lui Orbán să beneficieze de fonduri europene, sfidând în mod deschis valorile UE.

Influența lui s-a extins dincolo de granițele Ungariei. Lideri precum Giorgia Meloni în Italia și partide precum Reuniunea Națională (RN) din Franța au observat îndeaproape modelul ungar. Orbán a demonstrat că este posibil să guvernezi ani de zile cu o agendă național-populistă fără a te izola complet în Europa.

Însă acel echilibru, întotdeauna precar, s-a destrămat în cele din urmă. Înfrângerea electorală vine într-un context de uzură acumulată: tensiuni economice, izolare politică crescândă și oboseală evidentă în rândul unui segment al electoratului după mai bine de un deceniu de putere aproape neîntreruptă.

Economia a fost un factor cheie. Ungaria a suferit în ultimii ani din cauza unei inflații ridicate și a unor dificultăți structurale, erodând sprijinul pentru guvern. Această situație este agravată de impactul conflictelor cu Bruxelles-ul, care a blocat unele fonduri europene alocate țării, afectându-i direct spațiul de manevră. Între timp, opoziția a realizat ceva ce ani de zile părea imposibil: să creeze o alternativă capabilă să concureze electoral cu mașinăria politică Fidesz. Fragmentarea care slăbise partidele de opoziție în alegerile anterioare a cedat locul unei mai mari coordonări.

Căderea lui Orban are și o dimensiune europeană. Ani de zile, Ungaria a acționat ca o forță perturbatoare în cadrul UE, blocând decizii cheie, în special în politica externă, și punând sub presiune mecanismele de construire a consensului. Plecarea sa de la putere ar putea deschide calea pentru o mai mare coeziune în cadrul blocului european.

Totuși, impactul cel mai semnificativ este pe plan ideologic. Cu Orban, extrema dreaptă europeană își pierde principalul simbol al guvernării consolidate în cadrul Uniunii. Spre deosebire de alți lideri, proiectul său nu s-a limitat la opoziție sau coaliții ocazionale: a fost un model de putere susținut în timp.

Asta nu înseamnă că spațiul politic pe care îl reprezintă va dispărea. Dimpotrivă, extrema dreaptă rămâne o forță relevantă în numeroase țări europene. Însă pierderea Ungariei ca exemplu practic îi slăbește capacitatea de a proiecta o alternativă guvernamentală coerentă.

În Italia, Meloni a optat pentru o strategie mai pragmatică, moderându-și retorica de când se află la putere. În Franța, partidul condus de Marine Le Pen încă nu a format un guvern. Iar în alte țări, partide similare continuă să se confrunte cu limitări structurale în consolidarea puterii lor. În acest context, Orbán a fost o excepție. Ungaria sa a reprezentat dovada că un proiect iliberal nu numai că putea ajunge la putere, dar și poate rămâne în ea ani de zile. Fără acest precedent, narațiunea extremei drepte europene pierde unul dintre cei mai puternici piloni ai săi.

Întrebarea este acum ce urmează. Noul guvern ungar va trebui să gestioneze o situație complexă, atât pe plan intern, cât și în relația sa cu Bruxelles-ul. Reconstrucția instituțională, dacă va avea loc, nu va fi imediată, iar moștenirea lui Orbán va rămâne prezentă în multe structuri ale statului.

Pentru UE, căderea liderului din Ungaria poate fi interpretată ca o oportunitate. Ani de zile, Bruxelles-ul s-a confruntat cu tensiunile generate de deriva sa iliberală, fără a găsi mecanisme pe deplin eficiente pentru a o corecta. Schimbarea politică de la Budapesta ar putea facilita o normalizare a relațiilor.

Dar reprezintă și o provocare: demonstrarea faptului că modelul european este capabil să ofere soluții la problemele care au alimentat ascensiunea lui Orban. Pentru că succesul său nu a fost doar rezultatul strategiei sale politice, ci și al slăbiciunilor sistemului european în sine.

Înfrângerea lui Orban închide un capitol. Dar nu rezolvă tensiunile care au făcut-o posibilă. Într-o Europă din ce în ce mai fragmentată, continuă bătălia privind modelul politic al continentului.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA