Anunțul lui Donald Trump cu privire la retragerea a 5.000 de soldați americani din Germania - și disponibilitatea Poloniei de a-i găzdui pentru a-și consolida greutatea politică și militară în cadrul NATO - a redeschis una dintre principalele temeri strategice ale Berlinului: aceea că Washingtonul va muta treptat centrul de greutate al apărării transatlantice spre est, scrie El Mundo.
"Trenul nu a plecat încă din gară", a declarat cancelarul Friedrich Merz, sugerând că încă mai crede că o retragere poate fi evitată. Între timp, ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a apărat valoarea strategică a Germaniei pentru Washington. "Prezența soldaților americani în Europa, și în special în Germania, este atât în interesul nostru, cât și în cel al Statelor Unite", a susținut el.
În orice caz, preocupările Germaniei depășesc cu mult retragerea trupelor. Întrebarea fundamentală este dacă Statele Unite continuă să considere Germania principalul centru militar și logistic al prezenței lor în Europa și dacă Donald Trump își va onora în cele din urmă angajamentele militare asumate în timpul președinției lui Joe Biden și al mandatului fostului cancelar Olaf Scholz.
Aceste angajamente includ desfășurarea viitoare a unor sisteme americane cu rază lungă de acțiune pe teritoriul german, inclusiv rachete Tomahawk, platforme Typhon și viitoare sisteme hipersonice, a căror desfășurare era programată să înceapă în 2026.
Washingtonul nu a specificat ce baze ar fi afectate de reduceri și nici dacă aceste trupe ar rămâne în Europa, s-ar întoarce în Statele Unite sau ar fi trimise în alte locații. Deocamdată, se știe doar că retragerea ar putea dura până la douăsprezece luni. Unii ochi sunt ațintiți asupra orașului Vilseck, din Bavaria, unde se află Regimentul 2 Cavalerie, o brigadă mecanizată cu desfășurare rapidă și singura unitate de luptă permanentă a SUA din Germania.
Aceasta nu este o coincidență: unitatea are aproximativ 4.500 de militari, o cifră foarte apropiată de cei 5.000 de soldați a căror reducere o are în vedere Washingtonul. Plecarea regimentului ar reprezenta o lovitură economică și simbolică pentru regiune, deși nu ar implica neapărat închiderea completă a complexului militar Grafenwöhr-Vilseck, unul dintre cele mai mari centre de antrenament americane din Europa.Chiar și cu o reducere a numărului de trupe, Germania ar rămâne principalul centru logistic și operațional al Statelor Unite în Europa, cu peste 36.000 de militari desfășurați în baze cheie precum Ramstein, Stuttgart, Wiesbaden și Grafenwöhr.
Berlinul este însă îngrijorat de o altă problemă: războiul din Ucraina a mutat centrul de greutate al NATO spre est și a consolidat rolul Poloniei și al statelor baltice în cadrul strategiei defensive aliate.
Aici intervine Coridorul strategic Suwalki, fâșia îngustă dintre Belarus și enclava rusă Kaliningrad, care leagă teritorial Polonia de Lituania și restul statelor baltice. NATO o consideră unul dintre cele mai vulnerabile puncte ale sale în cazul unei ciocniri cu Rusia. Desfășurarea trupelor americane mai aproape de această zonă ar reduce timpii de reacție și ar consolida descurajarea împotriva Moscovei.
Varșovia se pregătește pentru acest scenariu de ani de zile. Vechiul proiect "Fort Trump", lansat în timpul primului mandat al președintelui SUA, a întruchipat ambiția Poloniei de a deveni principalul partener militar terestru al Washingtonului în Europa de Est.
"Polonia dorește să construiască o instalație militară majoră pentru Statele Unite", declara Trump în 2019, alături de președintele de atunci, Andrzej Duda. "Vor cheltui bani pentru a construi o instalație militară foarte importantă în Polonia și luăm serios în considerare acest lucru".
Proiectul nu s-a materializat niciodată, dar Trump transmite acum din nou semnale similare. Întrebat recent despre posibilitatea mutării trupelor din Germania în Polonia, el a răspuns: "Este posibil". Apoi a adăugat: "Polonia și-ar dori asta. Avem o relație excelentă cu Polonia".
Președintele polonez Karol Nawrocki nu și-a ascuns disponibilitatea de a primi mai multe trupe americane. "Avem deja infrastructura la locul ei și este în interesul Poloniei, Lituaniei și al statelor baltice să avem cât mai multe trupe americane aici".
Ani de zile, Varșovia a majorat cheltuielile militare la aproape 4,7% din PIB - unul dintre cele mai ridicate niveluri din NATO - și a achiziționat armament american, cum ar fi tancuri Abrams, sisteme HIMARS, baterii Patriot și avioane de vânătoare F-35, extinzând în același timp coridoarele logistice și bazele menite să faciliteze desfășurări rapide în Europa de Est.
Deși prim-ministrul Donald Tusk evită să prezinte problema ca pe o concurență directă cu Germania, practic întregul establishment politic polonez susține consolidarea prezenței militare americane. "Polonia va fi un aliat loial, fidel și de încredere al Statelor Unite|, a afirmat el recent.
Unele publicații militare americane ridică de asemenea posibilitatea transferării unora dintre aceste trupe în România, unde Statele Unite au deja o prezență militară semnificativă și baze strategice precum Mihail Kogălniceanu sau Deveselu.
Anunțul lui Trump a stârnit și o altă dezbatere în Germania. Cercurile conservatoare sugerează că Merz ar fi putut face o gafă politică criticând public lipsa unei strategii americane privind Iranul cu doar câteva zile înainte de anunț. Trump a mers chiar până acolo încât l-a atacat personal pe cancelar. "Nu știe despre ce vorbește. Nu e de mirare că Germania o duce atât de prost", a spus liderul american.
Totuși, mulți analiști resping interpretarea acestei acțiuni drept represalii. Deși Trump combină frecvent problemele politice cu cele personale, dezbaterea privind reducerea prezenței SUA în Europa nu este nouă, iar mutarea a mii de soldați, echipamente grele și infrastructură logistică necesită ani de planificare la Pentagon și indică o discuție strategică mult mai profundă despre rolul Statelor Unite în Europa.
Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA

Lasă un comentariu