În ciuda scăderii comenzilor, fabricile ucrainene de confecții visează să devină atelierele Europei

Sub luminile reci de neon, Svetlana împinge o bucată de material cu model de camuflaj sub acul mașinii sale de cusut, apoi își trece degetul de-a lungul cusăturii pentru a verifica punctele. „Svetlana înseamnă lumină”, precizează de la început această ucraineancă, ai cărei ochi albaștri strălucesc în spatele ochelarilor coborâți pe vârful nasului. „Sunt o persoană strămutată.” Acum doi ani, a plecat împreună cu fiica sa din Sievierodonețk, în estul Ucrainei, ocupat de ruși din 2022. Mecanic într-o fabrică de echipamente hidraulice, a devenit croitoreasă târziu, pentru că „avea nevoie de un loc de muncă”. După război își imaginează că „se va stabili definitiv aici”.

„Aici” înseamnă Ujhorod, oraș din extremul vest al țării, la granița cu Slovacia. De la invazia Ucrainei de către Rusia, acum patru ani, populația orașului s-a dublat și a depășit 200.000 de locuitori. În plin centru, la fabrica de confecții UCF, fondată în 1946, vin zilnic Svetlana și alte 230 de angajate, pentru a asambla haine pentru mărci europene.

Dar activitatea nu mai este la fel de înfloritoare. „Acum zece ani, produceam pentru mărci franceze 60.000 de piese pe an, astăzi doar 5.000. Ele au trecut de la 25% din cifra noastră de afaceri la 10%”, regretă Aliona Kovalciuk, șefa de producție. „Le-a fost frică din cauza războiului și și-au redus comenzile”.

Aliniate pe un suport, costume de vară albe și jachete groase maro pentru marca de prêt-à-porter „Un jour ailleurs” așteaptă să fie expediate în Franța. Din aceste serii, atelierul a produs doar între 500 și 1.000 de piese, „ceea ce nu înseamnă nimic”. Înainte de război, numărul se ridica la mii.

„Nu mai suntem suficient de competitivi în comparație cu Macedonia, România sau Polonia”, se plânge Mîroslava Kalamuniak, directoarea fabricii. Dar producția nu a început să scadă doar din cauza războiului. Maje, Gérard Darel, Tara Jarmon, Maison 1.2.3, Petit Bateau… Tot atâtea mărci franceze pentru care fabrica UCF producea, dar care au plecat treptat în anii 2010. Au mai rămas doar Antonelle, Un jour ailleurs și Bensimon. Colaborări fragile, în condițiile în care sectorul francez de prêt-à-porter este și el în dificultate.

Uniforme militare

Dintr-odată, zgomotul mașinilor se oprește. Este ora 9. Ca în fiecare dimineață de la începutul războiului, muncitoarele se ridică, cu capetele plecate, iar liniștea cuprinde etajul. Un difuzor numără secundele minutului de reculegere zilnic în memoria soldaților căzuți în luptă. Imnul ucrainean răsună în atelier, unele își duc mâna la inimă. „Mai multe dintre ele au pierdut persoane apropiate în război. Chiar săptămâna trecută, una a primit o scrisoare în care era anunțată că soțul ei este dat dispărut”, spune șefa de producție.

Lucrul reîncepe la fel de repede cum s-a oprit. Sub degetele lor, piese de uniformă militară. Este cea mai recentă comandă a fabricii: 7.000 de uniforme militare. „Este mai profitabil să lucrăm pentru mărci europene, dar suntem într-o perioadă de pauză între sezonul de iarnă și cel de vară, așa că acceptăm ocazional astfel de comenzi. Este mai bine decât nimic”, explică Aliona Kovalciuk.

Este greu să refuzi un contract când întregul sector ucrainean al textilelor și confecțiilor este în dificultate. De la 133.000 de angajați în 2019, sectorul a ajuns la 91.000 în 2025, potrivit Ukrlegprom, federația industriei. Războiul a accentuat concurența între fabricile din țară. „Din 2022, 128 de companii de confecții din estul și centrul Ucrainei și-au relocat producția în Transcarpatia”, afirmă directoarea fabricii, îmbrăcată într-un costum impecabil bleu. Departe de linia frontului, în această regiune al cărei centru este Ujhorod, atelierele, cândva în număr de aproximativ 30, sunt acum mai numeroase decât comenzile și forța de muncă disponibilă.

Salarii în creștere

Pentru a păstra croitoresele, salariile sunt majorate. La fabrica UCF, salariul mediu al unei muncitoare a crescut de la 350 de euro brut înainte de război la 600 de euro (aproximativ 460 de euro net). „Inflația a explodat. Electricitatea s-a triplat, benzina s-a dublat”, explică responsabila de producție.

La acestea se adaugă electricitatea foarte scumpă – fabrica a instalat un generator în 2023 pentru a anticipa penele de curent –, taxe vamale între 8 și 12% și materii prime mai costisitoare, deoarece trebuie să tranziteze prin alte țări. Toate acestea afectează grav competitivitatea sectorului. Pentru mărcile care nu cedează textilelor low-cost din Asia și doresc o producție de proximitate, Ucraina rămâne un atelier secundar, prins între Portugalia, vitrina segmentului premium, și Turcia, referința fast-fashion.

Totuși, în mentalul colectiv persistă perioada de glorie a industriei vestimentare ucrainene din timpul URSS. Alimentată cu materii prime din celelalte republici sovietice, „producția se desfășura zi și noapte”, își amintește Magdalena, care a intrat la fabrica UCF în 1983. În 1991, la destrămarea Uniunii Sovietice, „industria textilă reprezenta aproape 10% din PIB-ul țării. Astăzi, abia ajunge la 1%”, avertizează Tetyana Izovit, președinta Ukrlegprom.

Deși Ucraina visează să devină atelier de producție al pieselor complexe (paltoane, costume) pentru Europa, către care sunt deja destinate 80% din exporturile sale textile, drumul este încă lung. Țara reprezintă doar 1,3% din importurile de îmbrăcăminte ale Europei între 2020 și 2023.

Sursa: Rador Radio România