Căutare

Maia Sandu în PE: Suntem gata pentru deschiderea negocierilor pentru toate clusterele

Cătălina Mihai

R. Moldova e gata pentru deschiderea negocierilor pentru toate clusterele, a declarat marți în PE președinta Maia Sandu, într-o conferință de presă cu președinta Roberta Metsola, în contextul primirii Ordinului European de Merit.

"Această onoare aparține oamenilor din Moldova, celor care au ales Europa prin vot, celor care au apărat această opțiune când nu era ușor, celor care muncesc zilnic din greu pentru a face reforme, deoarece ei cred într-un viitor mai bun", a declarat Maia Sandu.

Chișinăul e pregătit de ceva timp pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE pe toate domeniile, a spus ea.

"Suntem gata pentru deschiderea negocierilor pentru toate clusterele, suntem pregătiți de ceva timp. Acest lucru a fost recunoscut atât de Comisie, cât și de Consiliu, iar deschiderea oficială a negocierilor pentru toate clusterele va permite Moldovei să treacă la etapele următoare", a spus Sand.

"Încă avem mult de muncă, dar vrem să ni se permită trecerea la pasul următor", a completat ea.

Maia Sandu se află marți la Strasbourg la ceremonia pentru primii laureați ai Ordinului European de Merit, oferit de Parlamentul European pentru "contribuția lor semnificativă la integrarea și valorile UE în cadrul unei ceremonii desfășurate la Parlamentul European".

Cu acest prilej, ea s-a întâlnit cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Răspunzând unei întrebări, Sandu a spus că aderarea la UE este un proces bazat pe merit, iar Republica Moldova și Ucraina și-au îndeplinit angajamentele referitoare la primul cluster.

"Angajamentul dvs modelează nu numai Republica Moldova, ci și restul Europei. Oamenii din Republica Moldova au ales Europa. În pofida interferențelor ruse constante și a tentativelor de destabilizare a țării dumneavoastră, sunteți ancorați ferm în valorile noastre democratice comune", a declarat Roberta Metsola, după întâlnirea bilaterală.

"Locul Moldova se află în Uniunea Europeană și puteți conta pe Parlamentul European, un aliat puternic", a spus Metsola.

Moldova și-a depus cererea de aderare la UE la 3 martie 2022.

Pe 17 iunie, CE și-a emis avizul privind cererea de aderare.

Pe 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat R. Moldova statutul de țară candidată.

Espress

Ordinul European de Merit al PE a fost decernat primilor laureați. Printre ei și Maia Sandu

Treisprezece dintre primii douăzeci de laureați ai Ordinului European de Merit au participat la ceremonia din hemiciclul Parlamentului de la Strasbourg și s-au adresat eurodeputaților, în urma primirii distincției din partea președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, și a ...

Comentarii (0)

Lasă un comentariu


Avertisment: Prin apăsarea butonului "Trimite" sunteți de acord ca textele introduse în câmpurile „nume ” și „comentariu” să fie făcute publice și implică acceptarea Termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului Espress.ro
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.