Căutare

Ministrul ucrainean al apărării a prezentat un plan de acțiune pentru încheierea războiului

Ministrul ucrainean al apărării, Mihailo Fedorov, a prezentat, marți, planul de acțiune al Ucrainei pentru încheierea războiului, structurat în jurul a trei obiective strategice, notează „Suspilne” (Ucraina).

Cele trei obiective vizează închiderea spațiului aerian, oprirea înaintării trupelor ruse și privarea Moscovei de resursele economice necesare continuării agresiunii, relatează postul public de televiziune „Suspilne”.

„În fiecare zi, fiecare ucrainean se gândește la un singur lucru: când se va încheia războiul. Noi ne dorim pacea mai mult decât oricine în lume. Președintele, echipa de negocieri, diplomații lucrează zilnic pentru a o apropia. Dar Rusia continuă să lupte, pentru că ea crede că ne poate învinge prin forță și resurse”, a subliniat oficialul.

Potrivit serviciului de presă al ministerului, Fedorov a subliniat că, în paralel cu eforturile diplomatice conduse de președintele Volodimir Zelenski, apărarea trebuie consolidată astfel încât Rusia să fie forțată să accepte pacea. Primul dintre cele trei obiective strategice anunțate de Fedorov prevede închiderea spațiului aerian ucrainean, iar prioritatea este protejarea populației civile și a infrastructurii critice.

Ministerul Apărării de la Kiev își propune identificarea în timp real a 100% din amenințările aeriene și interceptarea a cel puțin 95% dintre rachete și drone. „A fost lansată deja crearea unui sistem multistratificat de apărare antiaeriană „de nivel inferior” și extinderea utilizării interceptorilor. Au început schimbări organizatorice importante. Aceștia sunt primii pași spre sistemul de contracarare a dronelor Shahed și o apărare stabilă a orașelor. Atunci când cerul este închis, țara funcționează”, a explicat Fedorov.

Al doilea obiectiv este oprirea armatei ruse pe toate direcțiile frontului. Planul prevede blocarea inamicului în toate domeniile: terestru, maritim și cibernetic. Potrivit lui Fedorov, există un set clar de soluții și proiecte, inclusiv optimizarea sistemului de achiziții, finalizarea reformei pe model de corpuri de armată și transformarea sistemelor de instruire și comandă.

Un alt obiectiv este privarea Rusiei de resurse economice pentru război. Principala sursă de finanțare a războiului este exportul de petrol. Reducerea acestor venituri ar limita semnificativ capacitatea Moscovei de a susține conflictul. Măsuri necesare propuse de Fedorov: intensificarea sancțiunilor, coordonare strânsă cu partenerii internaționali, strategie împotriva „flotei fantomă” și acțiuni comune pe mare.

Ucraina pregătește de asemenea o strategie pentru a provoca în acest an cel mai mare deficit bugetar din istoria Rusiei, precum și un plan de contracarare a influenței ruse în domeniul cognitiv. Implementarea planului se poate face prin parteneriate internaționale: Kievul dezvoltă cooperare de tip win-win pentru a atrage un volum record de asistență destinat achiziției de drone, asigurării plăților către militari și consolidării apărării antiaeriene. De asemenea, este nevoie de un avantaj tehnologic, iar scopul este menținerea unui avans de cel puțin 10 pași în fiecare ciclu tehnologic și menținerea inițiativei în războiul inovațiilor.

Fedorov a vorbit și despre o „matematică a războiului”: prin sistemul „eBaliv”, integrat în platforma Delta, Ministerul Apărării colectează date operaționale din teren, următorul pas fiind transformarea acestora într-un avantaj decizional.

Sursa: Rador Radio România

Comentarii (0)

Lasă un comentariu


Avertisment: Prin apăsarea butonului "Trimite" sunteți de acord ca textele introduse în câmpurile „nume ” și „comentariu” să fie făcute publice și implică acceptarea Termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului Espress.ro
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.