Căutare

Nicușor Dan: Până sosesc echipamentele din SAFE, avem acorduri și mecanisme bilaterale

C.M.

Președintele a declarat vineri, după CSAT, că în SAFE există o componentă importantă dedicată unor capabilități aeriene, care vor sosi peste un an sau doi. Până atunci, România are acorduri bilaterale și vor veni echipamente de la Aliați.

Nicușor Dan le-a mulțumit pentru solidaritate partenerilor din Uniunea Europeană și din NATO pentru mesajele de susținere transmise astăzi. ”Asta dovedește că există o solidaritate și o unitate euroatlantică”.

În cadrul SAFE, există o componentă importantă dedicată unor capabilități antiaeriene care să răspundă acestui tip de evenimente. Totodată, România a semnat în urmă cu trei luni un parteneriat cu Ucraina privind producția de drone.

”Contractele se semnează zilele astea, și livrarea o să o avem într-un an sau doi”, a spus Nicușor Dan după ședința CSAT.

”Avem un mecanism comun cu Statele Unite și Marea Britanie pe accelerarea producției și testării de drone și de capabilități, evident, antidrone. Și, până când aceste echipamente vor fi livrate, avem acorduri și bilaterale, și în cadrul NATO, cu parteneri pentru echipamente care să fie prezente în România”, a afirmat Dan, adăugând că unele au venit, iar altele urmează să vină.

În discuția cu secretarul general al NATO, Nicușor Dan a insistat pentru urgentarea trimiterii acestor echipamente. Rutte ”a fost absolut de acord ca aceste echipamente să ajungă cât mai repede în România”.

Președintele a mai precizat că în CSAT s-a discutat și de apărarea civilă: ”Reacția pe zona de apărare civilă de azi noapte a fost una foarte rapidă, și domnul ministru de interne ne-a prezentat măsurile care au fost deja luate pentru toată zona potențial afectată - sporire de număr de oameni și toate celelalte măsuri, deci pe zona aceasta suntem pregătiți”.

Espress

O dronă s-a prăbușit și a explodat pe un bloc din municipiul Galați

 Vezi în articol și mărturiile de la gălățeni Purtătorul de cuvânt al MApN, Cristian Popovici, a declarat vineri dimineață, la Digi24, întrebat de ce nu a fost doborâtă drona care s-a prăbușit peste un bloc din centrul Galațiului, că România „nu poate risca să ...

Comentarii (0)

Lasă un comentariu


Avertisment: Prin apăsarea butonului "Trimite" sunteți de acord ca textele introduse în câmpurile „nume ” și „comentariu” să fie făcute publice și implică acceptarea Termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului Espress.ro
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.