Căutare

O moțiune de cenzură pentru a scăpa de Bolojan

Cătălina Mihai

Guvernul Bolojan a căzut marți cu voturile social-democraților și ale extremei drepte. Ținta a fost premierul Ilie Bolojan, liderul social-democraților Sorin Grindeanu anunțând imediat după moțiune că dorește menținerea coaliției.

Doar că liberali au decis să intre în opoziție.

Negocierile vor fi complicate însă și perioada următoare de incertitudine va afecta și mai mult piețele, odată cu deprecierea leului, moneda națională, și cu creșterea costurilor de împrumut ale țării.

Liderul formațiunii de extremă dreapta George Simion dorește să ajungă la guvernare, dar președintele Nicușor Dan a spus în repetate rânduri că nu acceptă nicio majoritate din care să facă parte AUR și nici ca fostul candidat pro-rus la prezidențiale Călin Georgescu să fie propus premier.

Bolojan e premier din 2025, în fruntea unei coaliții formate din Partidul Național Liberal (PNL), pe care îl conduce, Partidul Social-Democrat (PSD), USR, de centru, și UDMR, formațiunea politică a minorității maghiare.

După alegeri marcate de anularea unui tur prezidențial și de acuzații de falsificare scrutinului din partea extremei drepte, Guvernul s-a format din partide cu programe diferite pentru a asigura o stabilitate și menținerea parcursului european.

Potrivit înțelegerii de anul trecut, Bolojan urma să predea conducerea Guvernului liderului social-democrat Sorin Grindeanu, în 2027.

Liberalii intră în opoziție

Sorin Grindeanu a declarat că se va duce la consultările cu președintele Nicușor Dan și îi va spune că dorește păstrarea coaliției. ”Nu susținem guverne minoritare”, a declarat Grindeanu, adăugând că e exclusă și varianta unui premier tehnocrat.

Liderul PSD mai vrea ca Ilie Bolojan să demisioneze imediat chiar dacă președintele PNL e interimar. În mod normal, un premier interimar rămâne în funcție până ce depune jurământul un nou premier.

Dorința i s-ar putea îndeplini în zilele următoare, după ce marți seara conducerea liberalilor a votat intrarea în opoziție și construirea ”unui pol de modernizare” în anii următori.

După ce a acționat pentru destrămarea coaliției de guvernare, PSD ar trebui ”să-și asume guvernarea și să nu fugă de răspundere, așa cum a făcut în ultimele luni”.

USR (Renew) a anunțat că nu va mai colabora cu PSD și va propune Partidului National Liberal un acord politic pentru ”o abordare coordonată în privința pașilor următori”.

Aur, în schimb, care a inițiat moțiunea, ar dori alegeri anticipate, în condițiile în care toate sondajele de anul acesta îi plasează între 30 și 40% din opțiunile de vot. Simțind că are un atu în perioada în care tabăra proeuropeană e divizată, Simion a anunțat marți că partidul său își poate ”asuma o guvernare atât timp cât AUR este acceptat să desemneze premierul”.

El a susținut că ordinea constituțională arată că primul partid în alegeri – PSD în acest caz – trebuie să desemneze un premier și dacă nu poate întruni o majoritate, ar veni rândul AUR, clasat pe locul al doilea la alegerile parlamentare.

Reforme cheie

Căderea guvernului ar putea înrăutăți și mai mult situația economică a României, care trebuie să ducă la bun sfârșit reforme cheie pentru a primi banii rămași din Planul national de redresare și reziliență.

Premierul Ilie Bolojan i-a acuzat pe social-democrați că au blocat o parte din aceste reforme, în special modul în care sunt numiți directorii companiilor de stat. În prezent, ei sunt numiți pe criterii politici, fără a se ține cont de CV și experiența în domeniu.

Președintele îndeamnă la calm

În prima sa reacție după votarea moțiunii, președintele Nicușor Dan a îndemnat ”la calm”, susținând România e ”un stat stabil”, cu instituții care funcționează.

Dan a anunțat că începe cu consultări informale, și, ”când opțiunile se vor cristaliza”, va face consultări formale.

El a exclus din nou scenariul alegerilor anticipate, promițând că România va avea ”într-un termen rezonabil” un guvern pro-occidental. Dacă însă nu îi va convinge pe liberali și pe cei din USR să se râzgândească, Dan nu prea are alte opțiuni pentru un guvern proeuropean.

Partidul Socialiștilor Europeni (PSE) și-a manifestat marți sprijinul față de ”formarea rapidă a unui guvern pro-european cu o nouă conducere” în România.

Vicepreședintele PPE Siegfried Mureșan a acuzat însă PSD că s-a aliat cu un partid extremist.

”Această alianță amintește de cooperarea anterioară dintre Partidul Social-Democrat și forțele anti-reformă din perioada 2017-2019, marcată de atacuri la adresa statului de drept, a independenței sistemului judiciar, a valorilor europene și a instituțiilor europene”, a precizat Mureșan pentru Espress.ro.

El a reamintit că actualul lider al PSD, Sorin Grindeanu, este aceeași persoană care, în timpul scurtului său mandat de prim-ministru din 2017, a încercat să legalizeze corupția printr-o ordonanță de urgență a guvernului.   

Comentarii (0)

Lasă un comentariu


Avertisment: Prin apăsarea butonului "Trimite" sunteți de acord ca textele introduse în câmpurile „nume ” și „comentariu” să fie făcute publice și implică acceptarea Termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului Espress.ro
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.