Căutare

Polonia prelungește pentru încă șase luni controalele la frontiera cu Germania și Lituania

Autoritățile de la Varșovia au anunțat că prelungesc controalele la frontierele dintre Polonia, Germania și Lituania pentru încă șase luni, relatează euronews.com.

Regulamentul Ministrului Afacerilor Interne și Administrației din 27 martie 2026, de modificare a regulamentelor privind reintroducerea temporară a controalelor la frontieră pentru persoanele care trec frontiera de stat poloneză pe secțiunile care constituie frontiera internă, a fost publicat în Monitorul Oficial.

Noul regulament va intra în vigoare pe 5 aprilie 2026.

Odată cu începerea următoarei perioade de reglementare, Muskauer Park, podul care leagă Łęknica de Bad Muskau, va reveni pe lista punctelor de trecere a frontierei controlate de la granița germano-poloneză.

Anterior, această locație fusese exclusă de pe lista punctelor de control din cauza lucrărilor de renovare. Punctul de trecere este deosebit de important pentru traficul turistic, pietonal și ciclist, precum și pentru organizarea evenimentelor transfrontaliere desfășurate în parc.

Pe 7 iulie 2025, au fost introduse controale temporare la frontieră, inițial pentru o perioadă de o lună. Acestea au fost apoi prelungite cu încă două luni, între 6 august și 4 octombrie 2025. Regulamentul actual a prelungit această perioadă cu încă șase luni, între 5 octombrie 2025 și 4 aprilie 2026.

În conformitate cu Codul Frontierelor Schengen, statele membre pot reintroduce temporar controalele la frontierele interne pentru o perioadă de până la șase luni în cazul unei amenințări grave previzibile la adresa ordinii publice sau a securității interne.

Dacă amenințarea persistă pentru o perioadă mai lungă, controalele la frontieră pot fi prelungite în continuare, pentru maximum șase luni, dar nu mai mult de doi ani în total. În acest caz, celelalte state Schengen, Parlamentul European, Consiliul și Comisia Europeană trebuie informate în prealabil.

Ministerul prezintă motivele

Așa cum a indicat Ministerul de Interne, din cauza amenințării serioase a migrației ilegale în ambele puncte este necesar să se continue aplicarea controalelor temporare la frontierele cu Germania și Lituania.

Polonia a reinstituit controalele la frontierele germano-lituaniene, unde ofițerii Grăniceri, sprijiniți de poliție și soldați din Forțele Teritoriale de Apărare, pot opri anumite vehicule pentru inspecție.

Aceste controale sunt efectuate în aproximativ 50 de puncte la frontiera germano-poloneză și în 13 puncte la frontiera lituano-poloneză.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA

Comentarii (0)

Lasă un comentariu


Avertisment: Prin apăsarea butonului "Trimite" sunteți de acord ca textele introduse în câmpurile „nume ” și „comentariu” să fie făcute publice și implică acceptarea Termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului Espress.ro
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.