Cea mai nouă reiterare a ideii că Polonia, Ungaria și România ar putea anexa în cele din urmă teritorii din vestul Ucrainei n-ar trebui tratată precum o nouă analiză a Rusiei ori precum un scenariu teritorial autentic.
E doar o mai veche operațiune informațională a Kremlinului, utilizată în mod repetat pentru a disemina neîncrederea între Ucraina și țările care o ajută. Rusia încearcă iarăși să-și prezinte propria agresiune drept o reacție la imaginarele ambiții imperiale ale altora, scrie publicația poloneză DEFENCE24.
Cu ocazia unei întâlniri cu marinarii militari la Sankt Petersburg, Vladimir Putin a pretins că mai devreme sau mai târziu Ucraina își va pierde teritoriile vestice. Se referea la teritorii care le-au aparținut mai demult Poloniei, Ungariei și României, sugerând că istoria le va înapoia în cele din urmă acestor țări. Concomitent, el încerca să prezinte Rusia drept unica putere capabilă să-i garanteze Ucrainei integritatea teritorială.
Acest construct e în mod deliberat paradoxal. Rusia e statul care ocupă teritorii ucrainene, încearcă să le anexeze și poartă un război menit a priva Kievul de capacitatea de a lua decizii suverane. Cu toate acestea, Kremlinul prezintă Polonia și alte țări vecine drept agresori potențiali. În acest scenariu, nu Moscova e răspunzătoare pentru dezmembrarea Ucrainei, ci chipurile chiar ea e cea care protejează Ucraina de Occident.
Nu e vreun mesaj nou. Raportul „Polonia ca țintă a atacurilor hibride rusești” identifică afirmațiile despre așa-zisele planuri poloneze de a ocupa vestul Ucrainei drept un element recurent al operațiunilor informaționale ruse și belaruse. Scenarii similare au fost vehiculate insistent în 2023, împreună cu conținut care prezenta Polonia drept ostilă față de ucraineni, agresivă față de vecinii ei și nemulțumită de granițele actuale.
Inversarea agresorului
Metoda reprezintă unul dintre cele mai vechi instrumente din manualul Kremlinului. Rusia le transferă răspunderea pentru propriile acțiuni acelor țări care li se opun respectivelor acțiuni. Agresorul devine presupusul apărător, iar statele care sprijină victima sunt prezentate drept amenințarea reală. Asistența militară poloneză e descrisă prin urmare drept pregătire pentru ocupație, prezența voluntarilor polonezi devine dovada unei intervenții nedeclarate, iar cooperarea politică dintre Varșovia și Kiev e redefinită drept un plan de subordonare a Ucrainei.
Un astfel de mesaj nu trebuie să convingă o majoritate a polonezilor sau ucrainenilor. Scopul lui e doar să introducă o doză de suspiciune. Un grup restrâns ar putea începe să se întrebe dacă Polonia chiar așteaptă ceva în schimbul sprijinului ei. Alții pot sugera că Varșovia prelungește războiul pentru a slăbi Ucraina și pentru a o exploata ulterior. În Polonia aceeași operațiune poate fi inversată, susținând că ucrainenii sunt nerecunoscători, ostili sau plănuiesc să soluționeze dispute istorice în detrimentul Poloniei.
Dimensiunea istorică e deosebit de importantă. Moscova înțelege că relațiile polono-ucrainene conțin probleme nerezolvate și cu profunde implicații emoționale. Istoria Volhiniei, fostelor teritorii estice ale Poloniei, și locul ocupat de orașul Lviv în memoria istorică poloneză pot fi toate folosite pentru a genera conflict. Kremlinul nu trebuie să inventeze fiecare neînțelegere. Selectează răni istorice reale, le scoate din contextul lor mai larg și apoi le combină cu afirmații false despre ambiții teritoriale actuale.
Includerea Ungariei și României în scenariu servește aceluiași scop. Fiecare țară are propria relație istorică cu teritorii care îi aparțin acum Ucrainei și propria dezbatere politică internă. Menționând mai mulți vecini, Putin încearcă să creeze și impresia că Ucraina e înconjurată de state care de abia așteaptă o ocazie să și-o împartă între ele. Rusia se poate prezenta mai apoi drept o putere permanentă, în timp ce sprijinul european ar putea fi doar temporar, condiționat și lipsit de onestitate. Obiectivul nu e teritoriul, ci învrăjbirea Ministerul polonez de externe a avut dreptate să respingă fără echivoc ideea și să reafirme că Polonia îi recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială Ucrainei, în cadrul granițelor ei recunoscute internațional.
Varșovia nu are pretenții teritoriale de la Ucraina. Totuși, e important de înțeles că obiectivul Kremlinului nu e să declanșeze o dezbatere serioasă referitor la granițe. Scopul lui e să provoace reacții emoționale și să forțeze Polonia și Ucraina să reacționeze defensiv la acest scenariu inventat la Moscova.
Raportul privind atacurile hibride rusești arată că operațiunile de propagandă nu sunt izolate de celelalte activități ostile. Ele fac parte dintr-o campanie mai amplă care implică sabotaj, atacuri cibernetice, spionaj, presiune migratorie, spionarea infrastructurii militare și încercări de exploatare a clivajelor sociale deja existente. Luate separat, incidentele individuale pot părea nu tocmai semnificative. Privite împreună, ele dezvăluie o strategie coerentă menită să submineze instituțiile statului, să epuizeze serviciile de securitate și să le submineze coeziunea aliaților.
Polonia e o țintă deosebit de importantă, întrucât rămâne un centru logistic major pentru asistența militară și umanitară acordată Ucrainei. Pentru Kremlin, slăbirea relațiilor polono-ucrainene aduce beneficii operaționale directe. Mai puțină încredere politică înseamnă o cooperare militară mai dificilă. O ostilitate mai mare față de ucraineni în Polonia înseamnă o presiune mai mare asupra guvernului de a-și restrânge ajutorul. O suspiciune sporită față de Polonia în Ucraina complică cooperarea dintre serviciile secrete și armate.
Prin urmare, obiectivul rus nu e neapărat să convingă pe cineva că trupele poloneze vor intra mâine în Lviv. Scopul e ca această idee să fie prezentă permanent în spațiul informațional. Ea poate fi apoi reactivată în timpul unei campanii electorale, al unei dispute privind importurile agricole, a unei aniversări istorice, a unui caz penal ce implică un cetățean ucrainean sau al unui alt dezacord între Varșovia și Kiev.
O singură narațiune, mai multe audiențe
Aceeași afirmație e direcționată simultan spre mai multe audiențe. Pentru societatea rusă ea justifică războiul, prezentând Rusia drept apărătorul unui stat chipurile amenințat de vecinii lui occidentali. Pentru ucraineni, menirea ei e de a genera suspiciune față de Polonia și alți parteneri. Pentru polonezi, readuce în atenție sentimente istorice și încurajează convingerea că sprijinul acordat Ucrainei e fie prea costisitor, fie legat de așteptări teritoriale implicite.Mesajul vizează și publicului din Europa de Vest. El sugerează că Europa Centrală și de Est se lasă ghidată de vechi conflicte naționale și prin urmare nu se poate avea încredere în ea în vederea construcției unei ordini regionale stabile.
Astfel, Rusia poate susține apoi că numai negocierile între marile puteri pot decide viitorul Ucrainei, în timp ce Polonia, România, Ungaria și Ucraina ar trebui să rămână în arhitectura de securitate doar obiecte ale deciziei, iar nu participanți.
Această abordare corespunde și obiectivului mai general al Rusiei de a crea fisuri în interiorul statelor și al NATO, reducând concomitent sprijinul pentru Kiev. Raportul subliniază că activitățile hibride ale Moscovei sunt atent planificate și încă pe termen lung. Scopul lor nu este neapărat cel de a provoca imediat o criză, ci de a testa rezistența, a mări costurile politice și a împinge gradual guvernele spre concesii.
Ținta e relația polono-ucraineană
Un element deosebit de periculos e utilizarea cetățenilor ucraineni în operațiuni de sabotaj și spionaj organizate de Rusia. Raportul arată că serviciile ruse recrutează în mod deliberat ucraineni, adesea din motive financiare, și apoi exploatează naționalitatea acestora în spațiul informațional. Acțiunea e desfășurată în numele Moscovei, însă titlurile din presă se concentrează pe faptul că persoana reținută deținea un pașaport ucrainean. Acest lucru îi permite Rusiei să realizeze o operațiune proprie și, simultan, să dea și vina pe Ucraina pentru consecințele acesteia.
Aceeași logică i se aplică și scenariului partajării teritoriale. Rusia creează o falsă amenințare poloneză și apoi așteaptă ca analiștii polonezi și ucraineni să se certe între ei pe tema istorică. Afirmația inițială poate fi absurdă, însă discuția pe care o generează poate fi reală și dăunătoare. Dezinformarea rusească e eficientă nu doar atunci când oamenii acceptă în totalitate o minciună, ci și când o repetă, devin emoționali și îi permit acesteia să ajungă să domine dezbaterea publică.
Din acest motiv Polonia și Ucraina au nevoie de o cooperare informațională mai strânsă, nu doar de declarații diplomatice emise după fiecare nouă provocare. Ambele guverne ar trebui să expună public acest tipar recurent, să-i explice obiectivele și să-și armonizeze comunicarea mai înainte ca acel scenariu să apuce să se răspândească semnificativ. Raportul mai evidențiază și deficiențe în schimbul bilateral de informații și subliniază că e nevoie de o cooperare mai strânsă la combaterea sabotajului, diversiunii și a rețelelor de recrutare rusești.
Nu dezbateți harta inventată de Kremlin
Răspunsul corect nu e să intri într-o discuție lungă despre ce teritorii cărui stat i-au aparținut acum câteva generații. Fiindcă e exact terenul ales de Kremlin. Cercetarea și memoria istorică rămân necesare, însă nu trebuie să fie lăsate să legitimeze o operațiune de propagandă rusă referitoare la granițele actuale ale unui stat suveran. Răspunsul ar trebui să fie destul de simplu: Polonia nu are revendicări teritoriale față de Ucraina; iar Rusia e acel stat care ocupă efectiv teritorii ucrainene. Declarațiile Kremlinului sunt menite să provoace antagonism între Kiev și aliații lui și să distragă atenția de la răspunderea Moscovei pentru război.
Concomitent, nu e suficientă simpla negare a fiecărei afirmații. Europa trebuie să treacă de la comunicarea reactivă la demascarea activă a metodelor, rețelelor și obiectivelor strategice din spatele operațiunilor rusești. Transparența în sine devine o formă de apărare, întrucât îi ia Moscovei posibilitatea de a prezenta fiecare incident drept un lucru distinct, accidental sau neînțeles. Deocamdată, ne lipsesc media/conturi care să prezinte cu adevărat narațiunea ce ar trebui urmată. Totul se reduce la și pentru politică.
În definitiv, declarațiile lui Putin nu vizează granițele istorice ale Poloniei, Ungariei sau României. Ele vizează coeziunea coaliției care sprijină Ucraina. E un vechi truc rusesc: inventează ambiții teritoriale ale statelor vecine, prezintă Rusia drept unic garant al stabilității și așteaptă ca emoțiile istorice să submineze cooperarea politică. Rusia dorește ca polonezii și ucrainenii să nu aibă încredere unii în alții, să se certe pe tema trecutului și să uite cine modifică acum granițele Europei prin forță. Orice tensiune între Varșovia și Kiev e un succes pentru Moscova, în timp ce orice reacție coordonată îi scade eficiența acestei vechi operațiuni rusești. Acest articol își propune să vă reamintească acest lucru, scrie Aleksander Olech.
Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
Lasă un comentariu