Căutare

Primul tren de noapte Polonia-Croația a inaugurat noua rută feroviară Adriatic Express

Primul tren PKP (Căile Ferate Polone) a plecat sâmbătă din Varșovia spre Rijeka, în Croația, încheindu-și călătoria pe noua rută feroviară „Adriatic Express”, informează „Euronews”.

Noua cursă este un răspuns la turismul existent din Polonia către Croația, precum și un stimulent pentru ca noi vizitatori să călătorească în țară. Potrivit portalului Travel Croatia, țara a primit peste 1,2 milioane de turiști polonezi anul trecut și se așteaptă ca acest număr să crească. Se așteaptă ca ruta feroviară să funcționeze și în sens invers și să încurajeze mai mulți croați să viziteze Polonia.

Trenul de noapte pleacă din Varșovia și ajunge în stația finală orașul Rijeka din nord-vestul Croației. Trenul oprește de mai multe ori în Polonia, precum și în Republica Cehia, Austria și Slovenia. Călătoria durează 19 ore și sunt patru curse pe săptămână. Este unul dintre cele mai lungi servicii feroviare din Europa. Discuțiile despre această rută au început în urmă cu patru ani, însă planurile concrete au fost întrerupte de efectele pandemiei de CoViD-19. Cu toate acestea, în luna mai, premierul polon Donald Tusk a anunțat într-o postare pe X că luna următoare va funcționa un tren de noapte direct între Polonia și Croația.

Sursa: Rador Radio România

Comentarii (0)

Lasă un comentariu


Avertisment: Prin apăsarea butonului "Trimite" sunteți de acord ca textele introduse în câmpurile „nume ” și „comentariu” să fie făcute publice și implică acceptarea Termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului Espress.ro
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.

Parteneri secțiune