Căutare

ȘTEFAN BRATOSINRefuzul – formă de comunicarea politică a Vaticanului

Prof. univ. dr. Ștefan Bratosin

În apropierea călătoriei apostolice a papei Leon al XIV-lea în Franța, între 25 și 28 septembrie 2026, culisele diplomatice dezvăluie tensiuni între Vatican și Palatul Élysée. Emmanuel Macron dorea să discute cu papa în interiorul catedralei Notre-Dame după celebrarea vecerniei din 25 septembrie și să organizeze o întâlnire mediatizată cu meșteșugarii implicați în lucrările de reconstrucție. Însă Secretariatul de Stat al Vaticanului a refuzat, oficial din motive de agendă, neoficial pentru ca locul să fie redat imediat credincioșilor, fără instrumentalizare politică. De asemenea, suveranul pontif a refuzat organizarea unei fastuoase cine de stat, precum și acordarea Marii Cruci a Legiunii de Onoare. În cele din urmă, Sfântul Scaun a refuzat o primire militară solemnă din partea Gărzii Republicane sau o coborâre pe Champs-Élysées, insistând asupra faptului că este vorba despre o călătorie apostolică (pastorală), și nu despre o vizită diplomatică a unui șef de stat clasic.

Aceste trei refuzuri pontificale transmit, fără îndoială, dezacordurile politice față de proiectele politice susținute de guvernul Macron, cum ar fi, de exemplu, legea privind sfârșitul vieții, aflată în totală opoziție cu dogmele Vaticanului, însă ele sunt, înainte de toate și în cele din urmă, profund simbolice în peisajul politic internațional al Vaticanului și nu trec neobservate în campania electorală aflată în desfășurare în Franța, cel puțin din două motive. Sunt simbolice deoarece trimit la postura unei puteri politico-religioase în ascensiune, care se opune șefilor marilor puteri internaționale, precum, de exemplu, recenta confruntare verbală și ideologică aprinsă în care papa Leon al XIV-lea s-a opus președintelui american Donald Trump în urma unor dezacorduri profunde privind războiul din Iran și politica migrației. În continuare, ele nu trec neobservate într-o Franță aflată în campanie electorală deoarece, pe de o parte, tradiția diplomației pontificale sau jurisprudența Vaticanului stipulează că un papă nu se deplasează niciodată într-o țară aflată în plină campanie electorală majoră (prezidențială sau legislativă), pentru a evita orice instrumentalizare politică – tradiție care nu este respectată în cazul acestei vizite a papei Leon al XVI-lea – și, pe de altă parte, deoarece poziționarea ideologică de stângă radicală a papei Leon al XVI-lea în privința justiției sociale, a criticii capitalismului dezlănțuit, a apărării migranților și a ecologiei integrale intră în rezonanță directă cu programul extremei stângi franceze mai mult decât cu orice alt program politic anunțat de candidații aflați în cursa pentru Palatul Élysée.

În fond, miza centrală a acestor refuzuri este cea a narațiunii. Emmanuel Macron caută să-și înscrie acțiunea într-o istorie națională și europeană făcută din măreție patrimonială, suveranitate, modernitate și prestigiu internațional. Vizita unui papă s-ar putea integra în această narațiune, în special într-o țară în care simbolurile religioase sunt, de asemenea, simboluri culturale și turistice. Dar papa poartă o narațiune diferită. El nu vorbește doar despre patrimoniu sau civilizație. Vorbește despre credință, conștiință, sărăcie, fraternitate, pace și responsabilitate morală. El amintește că o catedrală nu este doar un monument; că un migrant nu este doar o problemă administrativă; că o persoană aflată la sfârșitul vieții nu este doar un subiect legislativ; că o politică economică nu poate fi evaluată fără a privi efectele sale asupra celor mai vulnerabili. De aceea, refuzul reprezintă o comunicare politică ce deranjează. El împiedică puterea politică să controleze în întregime imaginea și sensul evenimentului. El amintește că instituțiile religioase dispun încă de o capacitate de interpelare, chiar și într-o societate în mare parte secularizată.

Ceea ce este semnificativ în această secvență de comunicare politică este faptul că greutatea refuzului în fața ofertei de primire – evidențiată de mass-media – nu este condiționată de conținutul său, ci de postura actorilor. Un președinte este judecat după rezultatele sale, reformele sale, popularitatea sa și strategiile sale politice. Un papă, în schimb, este judecat - cel puțin în imaginarul colectiv - după coerența sa morală, atenția acordată celor săraci, apărarea păcii sau capacitatea de a vorbi dincolo de interesele naționale. Această diferență creează o asimetrie. Când Macron invită, unii caută interesul politic. Când papa refuză, unii văd în acest lucru o exigență etică. Cu toate acestea, această opoziție este uneori caricaturală: Vaticanul face și el diplomație și își apără interesele instituționale, iar statul francez poate, de asemenea, acționa din curtoazie sinceră și din preocupare pentru dialog.

Refuzul lui Leon al XIV-lea amintește, totuși, un adevăr uitat al comunicării politice: ceea ce nu este spus, ceea ce nu este făcut, ceea ce este refuzat spune mai mult decât toate discursurile din lume. Ospitalitatea franceză rămâne o virtute, dar nu este suficientă pentru a impune o narațiune. Doar cel care știe să spună nu păstrează controlul asupra sensului.

Background

Ștefan Bratosin este profesor universitar doctor de comunicare publică și politică la Universitatea Paul Valéry Montpellier (Franța). Este Doctor Honoris Causa în Științe Sociale și Profesor Honoris Causa al mai multor universități și conducător de doctorat în domeniul comunicării.

De asemenea, Stefan Bratosin a creat și conduce Programul de Master în Comunicare publică și politică la Universitatea Paul Valéry unde este titular.

Este director fondator al revistei Essachess – Journal for Communication Studies.

Comentarii (0)

Lasă un comentariu


Avertisment: Prin apăsarea butonului "Trimite" sunteți de acord ca textele introduse în câmpurile „nume ” și „comentariu” să fie făcute publice și implică acceptarea Termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului Espress.ro
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.