Ambele alianțe au nevoie de reformă pentru repararea daunelor produse de Trump și pentru a fi pregătite pentru provocările viitoare.
Președintele Trump i-a erodat Americii poziția pe plan mondial. I-a înstrăinat pe aliați în vreme ce ne-a subminat propria economie prin răspândirea haosului și scumpirile determinate de taxele vamale. Cu toate acestea, și pregătindu-mă pentru discursuri la Berlin și Tel Aviv săptămâna aceasta, am adoptat o perspectivă foarte diferită de a multora dintre colegii mei democrați. Următoarea administrație nu ar trebui să vizeze doar o simplă revenire la vreo normă tradițională - fiindcă ar subaprecia astfel daunele aduse de Trump credibilității Americii. Există nevoia de a ne reforma fundamental alianțele, în special NATO și cea cu Israelul, pentru a ne putea ridica la înălțimea provocărilor care ne așteaptă, scrie Emanuel Rahm [politician democrat, congresmen de Illinois (2003-09), șef de personal la Casa Albă (2009-10), primar în Chicago (2011-19) și ambasador în Japonia (2022-25).
Președintele francez Emmanuel Macron afirma în 2019 despre NATO că e „în moarte cerebrală”. Cum Rusia e acum în dificultate, cea mai importantă alianță a SUA trebuie să treacă de la garantarea apărării comune a lumii libere la coordonarea strategiei ei colective de descurajare. Vladimir Putin e prins pe picior greșit în Ucraina, iar Kremlinul își pierde influența asupra „vecinătății apropiate”, adică fostele republici sovietice, pe care Rusia le consideră proprietatea sa. Economia rusă se poticnește. Aceste regrese îl vor împinge probabil pe Putin la o răbufnire. Pentru a o preveni, NATO trebuie să ia patru măsuri.
În primul rând trebuie să-și mute la est de Rin toate activele mobile pe care le deține în Europa de Vest, inclusiv mulțimea detașată acum lângă sediul ei din Bruxelles. Prezența înaintată e cheia descurajării, iar statele fostului Pact de la Varșovia și țările baltice reprezintă acum noua linie a frontului.În al doilea rând, trebuie instituit un nou protocol pentru atacurile de zonă gri.
De mult prea multă vreme e acuzată Moscova că lansează atacuri cibernetice, provocări la frontiere, drone „rătăcite” și taie cabluri submarine cu impunitate. (Rusia neagă de obicei aceste agresiuni clandestine imputate de guvernele și analiștii din Occident.) Moscova nu va înceta să testeze apele până când nu va fi făcută să priceapă consecințele. NATO trebuie să stabilească clar cum va plăti Rusia pentru fărădelegile ei clandestine.În al treilea rând: reformarea și clarificarea diviziunii muncii în cadrul alianței.
Aliații n-ar mai trebui să presupună de acum încolo că armata Americii și numai ea va descuraja Rusia. Aliații noștri europeni trebuie să-și rezerve resurse pentru securitatea lor comună. Resursele Washingtonului ar trebui să acționeze precum un dispozitiv declanșator și un sprijin strategic pentru postura militară a Europei, prin angajarea unor capacități militare pe care le deținem doar noi, cum ar fi cele cibernetice. Acestea ar trebui să-i asigure alianței securitatea în raport cu un atac rus direct.
În fine, Europa trebuie să adopte o gândire strategică și în domeniul economic. Cu controlul Chinei asupra unor minerale esențiale și capacitatea Iranului de a sechestra petrolul, economiile din NATO rămân mult prea dependente de lanțuri de aprovizionare esențiale controlate de adversarii noștri. Trebuie să ne dezvoltăm o zonă de cooperare și să investim resurse astfel încât să nu mai fim dependenți de adversarii noștri și să ieșim primii în competiția din domenii strategice vitale precum robotica, informatica cuantică, inteligența artificială, biologia și energia geotermală și cea nucleară modulară.
Și astfel ajungem la Orientul Mijlociu. Alianța noastră cu Israelul se află la o răscruce și trebuie așezată pe un nou făgaș - pentru ca relația să nu se deterioreze complet. Yitzhak Rabin își soma țara să „lupte cu terorismul ca și cum n-ar exista proces de pace și să lucreze la realizarea păcii ca și cum n-ar exista terorism”. Premierul Benjamin Netanyahu s-a dedicat primului imperativ într-atât încât aproape l-a exclus pe al doilea, făcând Israelul vulnerabil din perspectivă strategică și izolat din cea diplomatică. El a transformat „țara-startup” într-o Sparta modernă, cum el însuși a zis-o, și într-un paria internațional.
Chiar dacă SUA nu vor intenționa niciodată să abandoneze Israelul, actualul lui guvern a dus statul evreu într-o fundătură. Orice s-ar crede despre visul unui „Israel Mare” al lui Bezalel Smotrich și Itamar Ben-Gvir - din perspectiva mea cruciada lor e o imagine în oglindă a oribilei scandări „de la râu până la mare”, ambele fiind fanteziile unor fanatici - nu este în interesul Americii să se alieze cu un guvern care a cedat în fața celor mai rele voci interne, urmărind instituirea controlului permanent asupra Cisiordaniei și Fâșiei Gaza.
În acest spirit, era oricum și vremea ca America să-și substituie urmărirea „soluției cu două state” cu ceva nou: o alternativă cu 23 de state. În ultima vreme regiunea a trecut printr-o transformare profundă: spre deosebire de perioada acordurilor de la Oslo, lumea arabă e tot mai dornică acum să facă pace cu Israelul. Tendința deschide noi posibilități: ocazii ca SUA să armonizeze dorința de stabilitate a Ligii Arabe deopotrivă cu dorința de suveranitate a palestinienilor și nevoia de securitate a Israelului.
Ierusalimul se plânge de vreme îndelungată că nici măcar nu are un partener pentru pace. Premierii israelieni care le-au întins ramura de măslin au fost întâmpinați cu un terorism inexorabil de partenerii [sic!] lor palestinieni. În calitatea mea de fost consilier al președinților Clinton și Obama, pot confirma fără dubiu că această reclamație care i-a descurajat pe atât de mulți israelieni în privința perspectivelor păcii e justificată. Și totuși, viitorul Israelului nu trebuie să fie ținut ostatic de reproșuri legate de trecut.
Acestea fiind spuse, nu-i poate reveni Israelului povara de a-și găsi un partener autentic. Lumea arabă trebuie să facă și ea un pas înainte, asumându-și în sfârșit acest rol, făurind un partener de pace. Aici intervine interesul Arabiei Saudite pentru un dezgheț cu Israelul, și e doar unul dintre exemple. Într-o soluție cu 23 de state vecinii regionali ai Israelului ar contribui la înființarea acelui guvern legitim și competent pe care l-ar cere orice potențială țară palestiniană, deschizându-i-se astfel calea și securității durabile a Israelului. La schimb, toate cele 21 de state ale Ligii Arabe, plus un nou apărut stat palestinian, ar institui relații diplomatice depline cu Ierusalimul.
În plus, și inclusiv pentru a ne proteja propria securitate economică, SUA ar trebui să asigure constituirea Coridorului Economic India-Orientul Mijlociu-Europa de Est (IMEC) invocat de un memorandum de înțelegere din 2023, astfel încât să ocolim punctele de strangulare comercială controlate de Rusia, China și Iran. IMEC ar eroda controlul Iranului asupra Strâmtorii Ormuz și ar reduce costurile logistice cu până la 30%, conform ministerului indian al comerțului. În fine, ar trebui să încetăm subvenționarea apărării israeliene de către contribuabilul american. Sigur că vom vrea ca țara să-și mențină avantajele strategice, dar Israelul ne poate cumpăra armele în aceleași condiții și cu aceleași restricții care li se aplică și celorlalți aliați de încredere ai noștri.
După regresul în materie de securitate din anii lui Trump Washingtonul va avea nevoie să creeze noi fundații strategice pentru conservarea intereselor generale ale SUA și refacerea credibilității americane. Avem nevoie în politica externă de o abordare care să ne revigoreze alianțele și să creeze în toată lumea relații trainice și reciproc avantajoase.
Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
Lasă un comentariu