Căutare

Nicușor Dan, îndemnat să se grăbească și să promulge legea anti-femicid

Sebastian Rotaru

Centrul FILIA, împreună cu 46 de organizații din societatea civilă, a transmis către președintele Nicușor Dan o scrisoare deschisă prin care solicită implicarea fermă a autorităților în protecția drepturilor fetelor și femeilor.

Concret, ONG-urile cer promulgarea de urgență a legii pentru prevenirea și combaterea femicidelor.

"Fetele și femeile din România au dreptul la o viață în siguranță, trăită cu demnitate și în libertate, așa cum le este garantat prin Constituție. Însă violența împotriva femeilor și fetelor continuă să rămână larg răspândită, iar societatea românească este profund afectată de crimele comise împotriva femeilor în ultimul an, în spațiul public, de o violență extremă, în prezența copiilor, chiar împotriva unor femei însărcinate, deși unele dintre aceste femei ceruseră ajutorul autorităților. Acestea sunt femicide și ar fi putut fi prevenite", spune centrul FILIA într-un comunicat de presă.

ONG-urile mai explică și că Legea pentru prevenirea femicidelor definește conceptul de femicid, fără a introduce o infracțiune distinctă în Codul Penal, și include o tipologie a femicidelor pentru a permite operaționalizarea conceptului și colectarea detaliată a datelor statistice, în concordanță cu recomandările UNODC și UN Women, și cu obligațiile României asumate prin Convenția de la Istanbul.

Legea cuprinde măsuri de prevenire a femicidelor și a violențelor care le preced, educație pentru egalitate de gen, modificări care permit declanșarea acțiunii penale din oficiu, recunoaște gravitatea faptelor comise în contextul controlului sau dominației agresorului asupra victimei, și introduce circumstanțe agravante specifice pentru situații precum controlul, dominația, motive legate de identitate sau refuzul victimei de a începe sau continua o relație cu agresorul.

Prin acest apel, organizațiile semnatare reamintesc Președintelui României că rolul autorităților este esențial în crearea unui cadru legislativ și instituțional care să garanteze respectarea drepturilor fundamentale ale femeilor și să asigure protecție reală pentru victimele violenței.

Pe 26 martie, președintele Nicușor Dan spunea că încă nu a ajuns la el legea.

"Știu că a plecat într-o formă, că această formă a fost schimbată cu amendamente de ambele camere ale Parlamentului. Ce pot să vă spun este că o să ne uităm cu atenție la lege. Adică evident, voința noastră este de a limita cât mult acest fenomen, care este degradant pentru orice societate. Însă ne vom uita cu atenție pentru că atunci când intervii la Codul Penal, la mecanisme penale, trebuie să ai grijă să nu strici niște echilibre care sunt formate și ne vom uita cu atenție, dar evident voința noastră este de a acționa în direcția asta”, a explicat președintele Nicușor Dan.

Comentarii (0)

Lasă un comentariu


Avertisment: Prin apăsarea butonului "Trimite" sunteți de acord ca textele introduse în câmpurile „nume ” și „comentariu” să fie făcute publice și implică acceptarea Termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului Espress.ro
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.

Parteneri secțiune