Căutare

Avertismentele lui Emmanuel Macron pentru statele din estul Europei

HotNews.ro

Președintele Emmanuel Macron a lansat două avertismente la adresă statelor din estul Europei pe două teme diferite.

Primul e legat de respectarea valorilor europene, iar Macron a avertizat "unii lideri europeni" că abandonează principiile și întorc spatele UE.

Soluția?

Dialog și "decizii concrete". Al doilea avertisment e legat de muncitorii detașați din țările din est în țările vestice pe salarii mai mici, ceea ce ar însemna că muncitorii din "vechea Europa" își pierd locurile de muncă.

Macron a făcut aceste afirmații într-un interviu acordat concomitent pentru opt ziare europene, printre care Le Figaro, Le Temps, Le Soir, The Guardian, El Pais. Declarațiile noului președinte francez vin cu o zi înainte de întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis la Bruxelles, în marja Consiliului European de vară.

E de așteptat că problemă muncitorilor detașați, care de altfel interesează România extrem de mult, să fie pe agendă discuțiilor celor doi președinți.

În legătură cu liderii care au o atitudine "cinică" la adresă UE, văzând-o că pe un supermaket, Macron nu nominalizează pe nimeni, dar răspunsul vine la o întrebare legată de diviziunea est-vest din UE. De altfel, liderii europeni cei mai criticați pentru pozițiile lor nați-europene sunt cei din Ungaria, Polonia și Cehia.

În ce privește muncitorii detașați, această e o temă des întâlnită în Franța, unde majoritatea politicienilor consideră că muncitorii din estul Europei practică un dumping economic, luând locul muncitorilor din vest pentru că acceptă salarii mai mici. Macron spune că Brexitul s-a jucat pe temă "muncitorilor din Europa de Est care veneau să ocupe locurile de muncă britanic. Apărătorii Europei au pierdut pentru că clasă mijlocie britanică a spus Stop!".

"Munca detașată conduce la situații ridicole. Credeți că pot explică oamenilor din clasă mijlocie franceză că firmele închis fabrici în Franța că să meargă în Polonia pentru că e mai ieftin, iar în Franța firmele angajează polonezi plătiți mai prost? Acest sistem nu funcționează corect", a spus Macron.

Problemă muncitorilor detașați este una fierbinte în sânul UE, existând o presiune a unor state din vest asupra Comisiei Europene și Parlamentului European pentru stăvilirea numărului de muncitori est-europeni veniți în Vest. Parlamentul European e scena unor inițiative politice și în privință respectării statului de drept în state precum Ungaria, Polonia și România, aici având loc dezbateri legate de inițiative controversate ale liderilor din aceste țări.

Buget comun pentru zonă euro și reforma politicii de azil

Macron s-a pronunțat pentru un buget comun al zonei euro și o guvernantă democratică a acestei zone, văzute că "singurul mijloc de recreare a unei mișcări de convergență între țările și economiile noastre".

Tot pe plan european, Macron a cerut o reforma a politicii de azil și o mai bună protecție a frontierelor externe ale UE.

Atac la Obama, mână întinsă către Donald Trump

Macron a criticat în același interviu decizia administrației americane din 2013 de a nu acționă atunci când regimul sirian a folosit armele chimice împotrivă propriilor cetățeni, deși președintele Obama promisese că va reacționa la trecerea "liniilor roșii". El a spus că decizia de atunci l-a încurajat pe Vladimir Puțin să acționeze nestingherit și în alte zone (cu referire la Ucraina) pentru că a constatat că avea în față lideri care trasaseră linii roșii, dar care nu le respectau.

În legătură cu Donald Trump, Macron a spus că este președintele ales al SUA și că lucrează împreună pentru combaterea terorismului. El a recunoscut că îi separă opiniile legate de clima, dar a spus că i-a întins mână președintelui american pentru colaborare. 

Articol preluat de pe HotNews.ro în cadrul proiectului comun Youth Parlamentor 2.0.

Comentarii (1)

  1. george
    george 22 Iun 2017 20:45 Răspunde
    Domniei sale, bineinteles un excelent si extrem de bine pregatit om politic ii vine usor sa pomeneasca doar aspectele de interes ale Frantei. Cind tara ta Romania a fost reprezentata ( si mai este) la negocieri de nulitati, cu greu se mai poate obtine vreun acord care sa ne fie benefic. In acest fel, , se ajunge la situatia curioasa in care Becali vinde nimicuri pe milioane de euro, iar Statul Roman da gratis medici , profesori, specialisti, etc., si mai ia si suturi in fund pentru asta. European, european, dar brinza ( pardon, aservirea ) costa. Politician roman, iei euroi multi, dar trebuie sa ne convingi ca meriti cind vinzi aurul tarii pe oglinzi si sclipici.

Lasă un comentariu


Avertisment: Prin apăsarea butonului "Trimite" sunteți de acord ca textele introduse în câmpurile „nume ” și „comentariu” să fie făcute publice și implică acceptarea Termenilor și condițiilor de utilizare a site-ului Espress.ro
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.